Nume greşite pe lista beneficiarilor de calculatoare prin „Euro 200”

calculatoareMinisterul Educaţiei a emis, ieri, lista cu numele corecte ale beneficiarilor de calculator prin Programul social „Euro 200”, după ce iniţial publicase tabelul în care apăreau şi unele nume stâlcite, atât ale unor elevi din judeţul nostru cât şi din alte patru judeţe. Dacă nu s-ar fi făcut corectura, elevii incluşi teoretic în program n-ar fi putut beneficia, practic, de ajutorul din partea statului.

În alte judeţe, listele au fost refăcute din alte motive. La Argeş au mai fost adăugaţi la lista iniţială câţiva beneficiari, în vreme ce la Covasna doi elevi au fost scoşi din program pentru ă au abandonat şcoala. Potrivit informaţiilor oferite de Elena Laiu, inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, vor primi calculatoare 602 elevi care frecventează cursurile unităţilor de învăţământ din judeţul nostru.

ProgramUL “EURO 200” continuă, conform calendarului programului. În perioada 29 iunie – 3 iulie 2015, Imprimeria Naţională va livra bonurile valorice către Inspectoratele Şcolare Judeţene/ Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, iar  ISJ-urile/ISMB-ul vor transmite comisiilor din unităţile de învăţământ preuniversitar bonurile valorice necesare pentru achiziţionarea de calculatoare. Unităţile de învăţământ preuniversitar vor elibera beneficiarilor bonurile valorice. Achiziţionarea calculatoarelor de către beneficiari se va realiza până în data de 31 august 2015. Beneficiarii programului ,,EURO 200” au obligaţia de a depune copiile după facturi şi procesele verbale de predare-primire, unităţii de învăţământ preuniversitar/universitar, în termen de 5 zile de la data achiziţionării calculatorului, până cel mai târziu în data de 20 septembrie 2015. Depunerea de către operatorii economici a bonurilor valorice în original, a copiilor după facturi şi procese verbale la Comisia judeţeană din judeţul respectiv/la comisiile din unităţile de învăţământ universitar, până cel mai târziu în data de 20 octombrie 2015.

Geanina NICORESCU