Nu vor bate clopotele de însurătoare, în minivacața acordată de Sfântul Andrei și Ziua Națională

Doar joi și sâmbătă, la Biroul Stării Civile, vor putea fi înregistrate decesele

În minivacanța oferită de guvernanți, îndrăgostiții din Piatra Neamț cu gând de însurătoare trebuie să mai aștepte până luni, 4 decembrie, când se va redeschide Casa Căsătoriilor și vor putea spune “DA” în fața ofițerului stării civile. Și pietrenii care vor un nou buletin au de așteptat o scurtă perioadă, ultima zi când se lucrează va fi astăzi, 29 noiembrie, când la Biroul de Evidență a Persoanelor, respectiv ghișeul nr.2 de primiri documente, activitatea se va desfășura între orele 8 și 18.00. La ghișeul nr.1, de primiri documente online, programul va fi între orele 14 și 18, iar la gheșeul nr.3, respectiv eliberări acte de identitate, între orele 8.30 și 18.30. Apoi, din data de luni, 4 decembrie 2017, activi- tatea se va desfășura normal, după programul sta- bilit. “La Biroul Starii Civile din incinta Primariei municipiului Piatra Neamt, camera 20, vom avea program joi, 30.11.2017 și sâmbătă 2.12.2017, între orele 09.00 și 12.00, însă doar pentru înregistrarea deceselor. Vineri 1.12.2017 și duminică 3.12.2017 nu se va lucra nici la Starea Civilă”, ne-a declarat Loredana Popescu, șefa Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Piatra Neamț. În perioada 30 noiembrie 1 decembrie, și lucrătorii de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Neamț, vor avea suspendată activitatea.

V. ANDRIEȘ