Frica poate fi definită ca o stare de neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar. Psihologii sunt de părere că frica poate fi legată uneori de anxietate, iar la unele persoane poate varia de la prudență la fobie și paranoia.
Semnificația termenului provine din limba greacă (phrikē – frică; mgr. friki, d. vgr. phrike, d. phrisso, mă înfior; alb. frikă. D. rom. vine rut. frika), iar în traducere liberă face referire la o stare de adâncă neliniște și de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare.
Printre accepțiunile atribuite acestui termen se numără și unele stări, printre care și anxietatea, teroarea, paranoia, oroare, panică. Specialiștii ne informează că frica este o reacție imediată față de un real pericol, în timp ce anxietatea face referire la anticiparea unei primejdii iminente sau presupuse.
Neuro-biologii subliniază faptul că centru de coordonare fundamental care determină apariția reacțiilor de teamă este lobul temporal. Prin urmare, apariția unei reacții acute de frică se observă la persoanele care au lobii temporali afectați din cauza apariției unor maladii.
Fiecare dintre noi acuzăm frecvent o stare de neliniște sufletească, de teamă sau înstrăinare.
Cărui fapt se datorează oare instaurarea acestui sentiment?
Conform spuselor lui Mircea Eliade, „a nu-ți fi frică de nimic înseamnă a privi tot ce se petrece în lume ca spectacol”. Astfel, se oferă o posibilitate de evadare din această stare de teamă și ne putem detașa de orice implicare emoțională.
Tema vieții ca spectacol este tratată în Glossă, de Mihai Eminescu, precum și în piesele lui Shakespeare. Aici, ne întâlnim cu îndeamnul la detașarea de aspectele perisabile ale vieții, și îndreptarea spre acea liniște și pace interioară.
Dacă luăm în considerare faptul că frica nu este altceva decât o stare de neliniște sufletească, cauzată de o imagine pe care ființa umană și-o formează despre anumite evenimente, sunt de părere că pentru a simți că trăiești cu adevărat este necesar să fii cuprins și de această stare.
Așadar, întrucât viața omului este alcătuită din stări, trăiri și sentimente, atât fericirea, cât și frica sunt stări prin care ființa umană trebuie să treacă.
Pe de o parte, acest sentiment moral existent în viața fiecărui om ne insuflă fiecăruia dintre noi o stare de necunoscut, de orice lucru care ne depășește poate pe noi ca și ființă muritoare.
Acesta este motivul pentru care oamenii ce susțin cu tărie că nu le este teamă de nimic, fie tratează lucrurile cu indiferență, fie nu recunosc adevăratele valori umane de care dispun, privind tot ceea ce se petrece în lume ca spectacol.
Tratând aceste aspecte din altă perspectivă, aflăm că viața omului este limitată, marcată atât de bine, cât și de rău, dar guvernată în aceeași măsură de numeroase obstacole ce trebuie depășite, pentru ca apoi să resimțim bucuria unui succes.
În concluzie, ființa umană trebuie să recunoască faptul că uneori este cuprinsă de acest sentiment, de o oarecare anxietate; iar, în acest fel se dă sens propriei vieți.
Alexandra Gîrbea