Nu există cadrul legal dar există contract

Supărarea liberalilor

Mărul discordiei din Consiliul Local?

Proiectul privind contorizarea individuală a apei naşte dezbateri „încinse” din partea liberalilor romaşcani care arată cu degetul mai cu seamă către primarul oraşului. În viziunea liberalilor Neculai Stan şi Vasile Mocanu vinovat de întârzierea implementării acestui proiect care ar face posibilă contorizarea individuală a consumului de apă pentru fiecare cetăţean al urbei la fel ca la celelalte utilităţi precum curentul electric şi gazul metan este chiar primarul Laurenţiu Dan Leoreanu. În viziunea acestor liberali şi, pe bună dreptate, contorizarea individuală ar fi în beneficiul cetăţenilor care nu ar mai avea de suferit din cauza rău-platnicilor. Sunt cunoscute situaţiile, în care locatarii unei scări de bloc ce şi-au plătit întocmai şi la timp datoriile către Asociaţia de Proprietari, au rămas fără apă deoarece unul sau doi dintre vecinii lor nu au mai putut sau, mai grav, nu au vrut să-şi mai plătească datoriile iar sumele restante acumulate au dus la sistarea furnizării apei către toţi ceilalţi chiar dacă erau cu plăţile la zi.

În cadrul conferinţei de presă organizate la sediul partidului a fost de faţă şi un fericit posesor al unui contract individual de furnizare a apei care şi-a manifesta dorinţa de a lupta până la capăt pentru implementarea acestui sistem la nivelul întregului oraş. Dilema care se naşte pentru cei care îşi doresc încheierea unui asemenea contract apare când se constată că reprezentanţii celor de la ApaServ motivează lipsa cadrului legislativ care să permită încheierea unui asemnea acord.

Nu am reuşit să ne dumirim cum stă treaba în acest caz deoarece, pe de o parte liberalii Mocanu şi Stan, bat cu pumnul în masă semnalând reaua-voinţă a edilului-şef al Romanului de a stabili o hotărâre de consiliul local ce să permită încheierea unui asemenea contract iar pe cealaltă parte pensionarul Alexa se plângea de acelaşi lucru având totuşi în faţă contractul de furnizare individuală a apei menajere semnat cu cei de la ApaServ.

Dacă cele spuse de pensionarul Alexa Vasile este adevărat, adică a încheiat un contract pentru asemenea servicii (de furnizare a apei) înseamnă că la această oră există posibilitatea încheierii de către orice romaşcan a unui asemenea contract. Dacă, vorbele liberalilor sunt însă adevărate şi nu există cadrul legal pentru încheierea unui asemenea contract înseamnă că la această oră există în Roman contracte ilegale de furnizare a apei către persoane fizice.

Cei care doresc să încheie un asemenea contract vor afla la sediul ApaServ că de fapt nu există pentru aceste cereri decât posibilitatea încheierii unei convenţii tripartite iar cei care deţin monopolul furnizării apei nu vor accepta în ruptul capului contorizarea individuală a acestui serviciu.

Dan VASILIU