Noutatea alegerilor din 2016: prevenirea votului ilegal printr-un sistem informatic

Sistem electronic VotAlegerile din 2016 vin cu o premieră: sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal. În vederea recrutării personalului care să introducă datele în noul sistem informatic, Autoritatea Electorală Permanentă a solicitat primarilor din județ și președintelui Consiliului Județean Neamț să identifice și să propună persoane care dețin competențe de bază în tehnologia informației și care vor fi operatorii de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din 2016.

Persoanele propuse, care-și manifestă interesul de a deveni operatori de calculator la alegerile de anul viitor, vor fi evaluate, în cadrul unor sesiuni de examinare practică, de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, cu sprijinul Autorității Electorale Permanente și al Institutului Național de Statistică. Cei care doresc să participe la selecție trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă cetățenia română și domiciliul în România, să cunoască limba română – scris și vorbit, să aibă minimum 18 ani împliniți, să aibă capacitate deplina de exercițiu, să fi absolvit învățământul general obligatoriu și să aibă cunoștințe de bază în tehnologia informației.

Cei care vor trece de respectivele teste și vor fi selectați vor primi, pe durata desfășurării activității în cadrul secțiilor de votare, o indemnizație stabilită prin Hotărâre de Guvern.

Sistemul informatic de monitorizare SIMPV

Selectarea operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare se realizează pe baza examinării practice a următoarelor competențe: utilizarea noțiunilor de bază ale tehnologiei informației, introducerea și validarea datelor, prelucrarea datelor, utilizarea internetului și a poștei electronice, utilizarea echipamentelor periferice și asigurarea confidențialității și securității datelor. Persoanele selectate vor semna un acord privind desemnarea ca operatori ai secțiilor de votare și un angajament privind confidențialitatea datelor.

În timpul alegerilor din 2016, operatorii de calculator vor avea obligația de a prelua și preda, pe bază de proces-verbal, terminalele informatice din secțiile de votare și echipamentele conexe, de la reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale. Totodată, vor fi prezenți în secția de votare de la ora 06.00 a zilei votării până la momentul încheierii procesului-verbal de consemnare a rezultatelor votării. Vor înscrie în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) codurile numerice personale ale alegătorilor care se prezintă la vot, prin preluarea automată a acestora, prin intermediul mecanismului integrat în terminalul informatic sau prin tastarea cifrelor corespunzătoare în secțiunea destinată acestui scop în interfața SIMPV. Vor controla corectitudinea preluării codurilor numerice personale ale alegătorilor și vor valida preluarea codurilor numerice personale ale alegătorilor în SIMPV. Vor comunica, de îndată, președintelui biroului electoral al secției de votare mesajele și semnalările returnate de SIMPV și vor asigura introducerea și transmiterea electronică a datelor din procesele-verbale privind consemnarea și centralizarea rezultatelor votării, conform procedurii stabilite de către Biroul Electoral Central.

Agregare și comparare de dat

Conform datelor afișate pe site-ul Autorității Electorale Permanente, Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal are un rol instrumental în asigurarea integrității procesului electoral și are următoarele funcționalități: „facilitează verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru exercitarea dreptului de vot, semnalează tentativele de vot ilegal, facilitează exercitarea dreptului de vot, asigură unicitatea înscrierii în listele electorale și agregă date statistice privind prezența alegătorilor la vot“.

Aplicația informatică pentru verificarea dreptului de vot (ADV) reprezintă un program informatic, realizat de Serviciul de Telecomunicații Speciale, care asigură prelucrarea datelor de identificare ale alegătorilor culese de către operatorii de calculator și compararea acestora cu datele deja înregistrate.

Andreea AMARIEI