*Structura viitorului an școlar se află în dezbatere publică
Structura anului școlar 2016-2017 ar putea fi modificată, astfel încât elevii să se întoarcă în bănci pe 12 septembrie, iar în perioada de acomodare să parcurgă câteva zile de „Școală altfel“. Practic, Ministerul Educației propune printr-o dezbatere publică extinderea programului național „Școala altfel“ la o durată de 8 zile, în două etape distincte: la începutul anului școlar (12-14 septembrie) și în interiorul anului școlar, pe durata a 5 zile consecutive, la alegerea unităților de învățământ. Astfel, în funcție de ciclurile de învățământ școlarizate, unitățile de învățământ pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 și 15 mai – 9 iunie 2017 – învățământul preșcolar și primar, respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 și 15 mai – 9 iunie 2017 – învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal.
Proiectul de ordin privind structura anului școlar 2016-2017 este supus dezbaterii publice în perioada 23 iunie – 4 iulie 2016. Toți cei interesați sunt invitați să transmită propuneri de îmbunătățire pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro.
Metodologia de organizare și desfășurare a programului „Școala altfel“ va fi elaborată de Ministerul Educației și aprobată separat, prin ordin de ministru, după ce în prealabil va fi supusă dezbaterii publice. Obiectivul major al documentului este acela de a genera coerență, la nivel național, și o mai bună organizare a programului, în spiritul educației nonformale.
Trebuie subliniat că intervalul aferent programului „Școala altfel“ nu coincide cu perioada în care se susțin tezele semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei școlare cu cel puțin două săptămâni înainte de finalul semestrului. Olimpiadele și concursurile școlare naționale vor fi organizate în perioada vacanței de primăvară (19-30 aprilie 2017). În acest mod, elevilor olimpici li se oferă posibilitatea de a participa la activitățile din cadrul programului „Școala altfel“.
Potrivit proiectului propus, anul școlar 2016-2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare, și se structurează în două semestre: semestrul I (12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017) și semestrul al II-lea (13 februarie 2017 – 23 iunie 2017).
Ziua de 15 septembrie este dedicată festivităților pentru deschiderea anului școlar 2016-2017. Perioadele de cursuri sunt următoarele: 12 septembrie – 16 decembrie 2016, 9 ianuarie – 3 februarie 2017, 13 februarie – 14 aprilie 2017 și 2 mai – 23 iunie 2017. Vacanțele elevilor sunt programate astfel: vacanța de iarnă (17 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017), vacanța de primăvară (19-30 aprilie 2017) și vacanța de vară (24 iunie – 10 septembrie 2017).
De asemenea, în săptămâna 29 octombrie – 6 noiembrie 2016, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar sunt în vacanță. Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 2 iunie 2017, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 16 iunie 2017.
În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Unitățile de învățământ și Inspectoratul Școlar Județean Neamț vor marca prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei școli, zilele de 5 octombrie (Ziua Internațională a Educației), 5 iunie (Ziua Învățătorului) și 1 iunie (Ziua Copilului).
În situații deosebite, bine fundamentate, în funcție de condițiile climaterice locale speciale și de specificul școlii, inspectoratele școlare județene pot aproba, la cererea conducerii unităților de învățământ, modificări ale structurii anului școlar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură cele 169 de zile de cursuri prevăzute în ordin, precum și a posibilității ca toți elevii să participe, fără restricții, la examenele și evaluările naționale organizate în sistemul național de învățământ.
Geanina NICORESCU