Judecătorii din cadrul Tribunalului Neamţ au avut în lucru peste 15.400 de dosare în cursul anului trecut, mai multe cu 1.644 cauze decât în anul 2011. „Creşterea volumului de muncă este dat de numărul mare de cauze nou intrate, precum cererile de restituire a taxei auto, dosarele de faliment, dar şi de stocul preluat la începutul anului 2012, mai mare decât cel cu care am început anul 2011”, explică judecătoarea Laura Filioreanu, preşedinta Tribunalului Neamţ.
Dacă în ianuarie 2012 existau 1432 de dosare pe procedura falimentului, la finele anului trecut numărul acestora ajunsese la 1.616 dosare nou intrate, ceea ce indică o creştere de 13 procente.
În ceea ce priveşte taxa auto, numărul acestor cauze aflate pe rolul tribunalului s-a ridicat la aproape 2.000, însă există şanse ca situaţia să se reglementeze. „Se pare că se lucrează la un act normativ prin care taxa auto să se restituie direct de la organele fiscale, inclusiv pentru cei care au acţiuni deschise în instanţă, discuţiile sunt mai vechi dar există dorinţa să fie concretizate într-un document oficial”, mai spune preşedinta tribunalului. Cea mai mare creştere a numărului de cauze aflate pe rolul tribunalului, de peste 35%, se înregistrează pe contencios administrativ şi fiscal. La finele anului, judecătorii secţiei au bifat peste 9.300 de dosare, din care peste 6.200 au fost cauze nou intrate în cursul anului trecut.
La secţia penală s-au înregistrat 469 de dosare, cu 13 mai multe decât în anul precedent, majoritatea cauzelor fiind nou intrate (415). Dosarele de corupţie judecate anul trecut au fost 9, faţă de 10 anul precedent, în timp ce dosarele cu minori au fost 12. Pe fondul creşterii volumului de muncă la nivelul tribunalului, şi încărcătura pe fiecare judecător a crescut, de la 509 dosare în 2011, la 560 de cauze pe masa fiecărui magistrat în anul trecut, inclusiv cele de faliment care sunt analizate oarecum diferit din cauza complexităţii lor. În același timp, operativitatea la nivelul întregului tribunal a scăzut în anul trecut cu 7%, din cauza numărului mare de dosare nou înregistrate. „Scăderea operativității trebuie analizată prin prisma faptului că anul trecut a scăzut numărul cererilor de lichidări și dizolvări de firme, care în 2011 au avut o pondere însemnată. În schimb, au crescut foarte mult cauzele nou intrate pe contencios administrativ și fiscal, cele având ca obiect cererile de restituire a taxei de poluare și respectiv de primă înmatriculare. Aceste cauze au primit primul termen de judecată la distanță mare de momentul înregistrării lor pe rol deoarece sunt soluționate de completele și așa extrem de încărcate din contencios administrativ și fiscal. Nu în ultimul rând, modificările legislative adoptate în 2012 au dus la creșterea complexității cauzelor, cu probatorii ample, astfel că n-au mai putut fi soluționate atât de repede”, mai spune judecătoarea Laura Filioreanu.