Nicu Chirilă, un primar revoltat!

nicu chirila primar ruginoasa

*Nimeni nu ne crede pe noi, primarii de la ţară

*Ni se tot dau sarcini, dar nu şi bani

*Ne pun în imposibilitatea de a ne face treaba

*Politicienii „rup” scenele în goana după voturi…

* Promit „marea cu sarea”, apoi ne lasă tot pe noi în „gura lupului”

Acum, în comuna Ruginoasa se derulează o investiţie foarte importantă făcută pe bani europeni. Este vorba de asfaltarea unui drum distrus  la inundaţiile din vara anului 2010. Valoarea totală a acestei investiţii este de aproape 600.000 euro, fonduri europene  integral nerambursabile.

Dar nu despre asta a vrut să  comenteze primarul Nicu Chirilă. Sunt destule probleme care îi „mănâncă” liniştea, fac tot  mai amară viaţa celor din administraţiile publice locale. Mai cu seamă din mediul rural. „Am mai multe proiecte depuse. E greu, că nimeni nu ne mai crede pe noi, primarii de la ţară. Nu cred că nu avem bani. De la ministere şi instituţiile centrale ni se tot dau sarcini, dar nu şi bani. Ne pun în imposiblitatea de a ne face treaba, a ne desfăşura activitatea din punct de vedere legislativ, ca urmare a transferului de putere. Tot ce-i de făcut, se dă autorităţilor publice locale. Dar nu ne întreabă nimeni cum ne descurcăm din punctul de vedere a finanţărilor necesare, dacă avem de unde da banii pentru executarea lucrărilor care ni se cer ori a altor obligaţii care ni se tot atribuie.”

O cheltuială neprinsă în bugetul local este şi cea generată de plata lucrărilor cadastrale care se fac acum pentru finalizarea aplicării legilor funciare, precum şi a restituirii proprietăţilor preluate abuziv în perioada regimului comunist. Bani de  care musai are nevoie şi comuna Ruginoasa. Iată şi cu cât este bun de plată primarul Nicu Chirilă :”Avem de achitat peste 600 milioane lei vechi. Nu ştiu cum o să fac cu bugetul pentru 2014. Îmi este foarte greu să previzionez pentru anul viitor. Este foarte greu! Pentru lucrările cadastrale de specialitate noi am încheiat un contract, ne-am angajat că vom plăti după finalizarea măsurătorilor. Merge foarte greu. Ei au spus 3 luni, crezând că toată lumea o să iasă pe ogor să măsoare: primar, viceprimar, tot personalul din primărie. Alegerile de la camera agricolă cad tot pe capul autorităţilor locale. Din lege au scos tocmai articolul cu asigurarea finanţării de la bugetul statului.  Căldura şi ajutoare le sociale la Legea 416 le-au dat tot  autorităţilor locale să facă plata. Tot aşa, bagă totul pe gâtul autorităţilor publice locale. Dacă s-o luăm aşa, pe rând, de persoanele cu handicap răspunde primăria, venitul minim garantat e tot la primărie, învăţmântul, ISU şi pompierii sunt tot la primărie, la fel Apele, Pădurile şi problemele de mediu. Asta în condiţiile în care, de la un an la altul, alocările financiare sunt tot mai mici. Când se vor opri toate treburile astea?”

Până să se oprească, primarilor li s-a mai trasat o sarcină. Să colecteze impozitele pe venitul agricol ca apoi să vireze întegral suma  la bugetul de stat. Un bir local,  strâns de primari pentru „Înalta Poartă”…. „Nu-i  vorba doar de impozitul pe venitul agricol, mai este şi chestiunea cu încasarea amenzilor. Ca să nu mai arate lumea cu degetul spre Ministerul Finanţelor, pentru că oamenii  sunt puşi  pe drumuri ca să pătească dările, după ce primesc acele înştiinţări financiare. Acum le-au pus în cârca primarilor. Să ne înjure pe noi oamenii. Noi, primarii, nu avem nici o treabă cu banii de la impozitul pe venitul agricol. Banii sunt puşi într-un cont special al Guvernului României. De ce nu-şi asumă guvernul această sarcină. Transferul de responsabilitate către primării se face mai cu seamă în cazurile  când acele sarcini pot afecta imaginea instituţiei respective. Dau totul pe seama primăriilor. Ne pun pe noi într-o postură farte tâmpită, ca oamenii să ne înjure pe noi. La noi aşa se practică. De la Ruginoasa este de încasat o anume sumă. Ni se spune că nu ni se mai dau bani din cotele defalcate, până nu se încasează debitul restant. Practic, ne condiţionează pentru banii lor, cei pe care trebui ei să-i colecteze, nu primăriile. Cum este şi la amenzi. Se uită cât avem de încasat la capitolul amenzi şi cu suma respecivă ne diminuează alocările la bugetul local. An de an, sumele amenzilor neîncasate cresc şi, tot cu atât, ne scad resursele financiare la bugetul local. Vine Curtea de Conturi şi ne întreabă ce proceduri am iniţiat pentru încasarea debitelor. Dacă nu am făcut nici una, ne impută nouă banii respectivi. Nu-i corect aşa! Am spus-o în repetate rânduri. Noi, cei din admistraţia locală, plătiţi cu salarii de doi lei, să intrăm într-o grevă administrativă. Atunci să vadă onor guvernul, care ar fi el, cum o să mai lucreze cu primăriile. Adică fără primării, la nivel naţional. Toată lumea vine la noi să ne deschidă uşa, unii ne mai şi ameninţă. Vine câte un inspectoraş şi, de cum a intrat pe uşă, ne spun cunatumurile amenzilor ce le pot aplica. Nu se discută dacă avem posibilităţi de plată. Vine din prima cu amenda, de parcă ar fi firma mea, nu a statului. Că sunt obligat să fac anumite chestiuni. E dureros!

Noi, primarii, ne bucurăm de un pic de autoriate, în spate avem şi un anume electorat, pe care îl tot minţim de vreo 23 de ani. Tot îi spunem că o să facem investiţii la anul, când vom avea bani… Politicienii „rup” scenele în goana după voturi. Promit „marea cu sarea”, promit  că  o să dea bani de investiţii. Dar nu dau nimic, ne lasă tot pe noi în „gura lupului”. Asta se întâmplă la fiecare 4 ani”…

Primarul Nicu Chirilă are perfectă dreptate. Şi, în plus, dumnealui  are şi curajul să spună lucrurilor pe nume! Dar îl aude cineva?…

Tina CONDREA