„Next Star” casting la Piatra Neamţ

concursCea mai cunoscută emisiune de talent pentru copii este în căutare de talente pentru noul sezon. Astfel, Inspectoratul Judeţean Şcolar Neamţ lansează invitaţia pentru copiii care au veleităţi muzicale, de dansatoi sau au talent actoricesc să participe la preselecţia programată pentru data de 25 iunie, în intervalul orar 10-16, la Palatul Copiilor Piatra Neamţ. Pot participa copii cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani. Aceştia vor fi însoţiţi de către un părinte, tutore legal sau adult care face dovada unei împuterniciri.

La preselecţie pot participa atât copiii care cântă vocal, cât şi cei care studiază un instrument muzical. Se admit grupuri, indiferent de numărul membrilor. Participanţii la casting se pot prezenta cu o piesă vocală ori, după caz, o melodie instrumentală sau un fragment dintr-o piesă de teatru, dans, număr de circ, pantomimă, gimnastică etc. Copiii care cântă cu vocea au de ales între a se prezenta cu negative, a fi acompaniaţi la un instrument sau a cânta a-capella.

Înscrierile se vor face la Palatul Copiilor, în momentul prezentării la faţa locului, în baza actelor de identitate ale ambilor părinţi şi a certificatului de naştere al copilului.

 

G. NICORESCU