Un nevoiaș care locuia în Bicaz, într-o baracă din lemn de 3 pe 4 metri, a rămas pe drumuri după ce scânteile de la sursa de încălzire au fost suflate de vânt pe magazia de scândură lipită de căsuță. În cele două amenajări omul avea câteva bunuri și documentele personale, care toate s-au făcut scrum, astfel că acum nu mai are nici unde sta, nici unde dormi.
Incendiul a fost anunțat la 112 miercuri, 14 decembrie, la ora 16:17, iar la locul solicitării au ajuns 9 pompieri de la Piatra Neamț cu o autospecială de stingere cu apă și spumă de capacitate mărită, o ambulanță SMURD, dar și 2 voluntari din cadrul SVSU Bicaz. „De la locul misiunii, comandantul intervenției a raportat că incendiul se manifestă cu flacără deschisă la nivelul unei anexe și a unei locuințe improvizate. În urma incendiului au ars anexa din scândură, cu acoperiș folie PVC și carton bituminat pe o suprafață de aproximativ 40 mp, locuința improvizată construită pe circa 12 mp din scândură și izolație polistiren, acoperită cu scândură și învelitoare tablă, articole de îmbrăcăminte și documentele de identitate ale proprietarului. Cauza probabilă a incendiului – jar sau scântei purtate de vânt și căzute pe materiale combustibile“, a declarat locotenentul Marcel Bucur Țepeș, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.
Alte două incendii, de mai mică amploare, s-au produs marți, 13 decembrie. Pompierii romașcani au fost chemați să stingă incendiul izbucnit la o casă din satul Gherăești, comuna Gherăești, unde au ars aproximativ un metru pătrat de scândură, 1,5 metri liniari dintr-o bârnă de lemn și 5 metri liniari de izolație dintr-un conductor electric defect care a făcut scurtcircuit. La ora 14:24, pompierii pietreni au intervenit și au stins alt incendiu, izbucnit la o casă din satul Vlădiceni, comuna Bârgăuani, la coșul de fum necurățat, unde a ars doar funinginea.
Cristina IORDACHE