Nereguli la un gater din Dămuc, mașină de cherestea confiscată

Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Poliției Neamț a organizat şi efectuat, în ultima săptămână, o acţiune pe linia verificării legalităţii transportului de materiale lemnoase și verificări şi la societăţile comerciale care exploatează, debitează şi transportă material lemnos.
Astfel, în urma unui control la o societate comercială de profil, din Dămuc, au constatat că agentul economic nu deţinea la punctul de lucru volumul de 6 m.c. cherestea, deşi cantitatea figura în evidenţe. Totodată, s-a constatat că în urma exploatării a două partizi de pe raza Ocolului Silvic Bicaz, agentul economic ar fi expediat fără avize de însoţire aferente, volumul de 42 m.c. lemn rotund. Poliţiştii au confiscat valoric cei 42 m.c. lemn rotund răşinoase şi 6 m.c. cherestea răşinoase, societatea comercială a fost sancţionată contravenţional.
Tot cu ocazia verificărilor, poliţiştii au depistat pe DJ 155I – Ţibucani, în dimineața de 29 septembrie, un ansamblu de vehicule, condus un bărbat de 42 de ani, din Suceava, care transporta materiale lemnoase. Șoferul a prezentat un aviz de însoţire pentru cantitatea de 26 m.c. cherestea, însă în urma inventarierii s-a constatat că pe ansamblul de vehicule erau 44 m.c. de cherestea răşinoase.
Poliţiştii au confiscat întreaga cantitate de material lemnos, respectiv 44 m.c. cherestea molid, iar conducătorul auto a fost amendat.
Geanina NICORESCU