Nepoate agresate sexual de bunic

14/11/2016

agresatUn caz cutremurător provine dintr-o comună din zona Piatra Neamț, unde un bunic și-a agresat sexual nepoțelele.

Dincolo de alte detalii privind împrejurările în care fetele au ajuns ca la vârsta la care copiii încă adorm cu povești, este o situație extrem de delicată, pentru care anchetatorii doresc mai întâi protejarea victimelor. După ce rudele au avut curaj și au pus mai presus integritatea copilelor decât oprobiul public, reclamând la poliție ceea ce se petrecuse, anchetatorii au adunat mai multe probe. Indubitabil, fetițele au fost supuse unor gesturi oripilante din partea celui care ar fi trebuit să le educe după experiența pe care vârsta i-a adus-o, teoretic. Împreună cu alte mărturii ale familiei ce au fost adunate în acest dosar, anchetatorii au putut merge la instanță cu propunere de arestare preventivă a suspectului, iar Judecătoria Piatra Neamț a admis cererea și a emis mandatul.

Cei care cred că bărbatul ar fi trebuit să-și dea seama ce oribil este ceea ce a făcut și să-și plece ochii, se înșală. Inconștiența sa merge atât de departe încât, după ședința de judecată, a depus contestație împotriva arestării, întrucât instanța nu i-a admis nici măcar solicitarea de a fi arestat la domiciliu. Este dreptul său de a ataca decizia instanței, deși este greu de crezut că ar putea avea câștig de cauză mai departe. Indiferent ce se va stabili în legătură cu libertatea sa, ancheta în acest caz continuă sub acuzația de agresiune sexuală, deoarece inculpatul nu recunoaște acuzațiile. Între timp, copilele suportă, încă, efectele atitudinii bunicului care a pervertit în ochii lor frumusețea unei mângâieri. (C.I.)