Nemțenii – tot mai năpădiți de boli, numărul cadrelor sanitare – în scădere!

Spital, salon endocrineSinteza stării de sănătate a populației în 2015, realizată de Direcția de Sănătate Publică Neamț prin comparație cu ultimii ani, evidențiază o afectare galopantă din anul declanșării crizei economice, 2008, și până în prezent. Tabloul sumbru este completat de asistența medicală deficitară din județ. Personalul sanitar mediu angajat în unitățile sanitare de stat și private ale județul nostru însumează 2.454 de asistente, cu 366 mai puține decât în anul 2012! În ultimul an, numărul doctorilor a ajuns la 798, cu doar 11 mai mulți față de anul 2013, în condițiile în care 273 din total se ocupă de asistența medicală primară.

Morbiditatea raportată de medicii de familie pe segmentul anilor 2003-2015 arată o scădere a numărului de cazuri noi de îmbolnăvire la mia de locuitori în perioada 2003-2006, a urmat un an cu o ușoară creștere, pentru ca apoi să semnaleze o degradare drastică a stării de sănătate a populației, anul 2008 fiind și anul în care criza ne-a pus talpa pe grumaz. Din anul 2011 și până în 2015 s-au înregistrat 28.760 de cazuri noi de îmbolnăvire, potrivit datelor statistice privind morbiditatea raportată de medicii de familie.

Bolile aparatului respirator fac ravagii în rândul nemțenilor

În anul 2015, potrivit informațiilor transmise de conducerea Direcției de Sănătate Publică Neamț, medicii de familie au raportat 464.919 cazuri noi de îmbolnăvire, cele mai multe dintre acestea, respectiv 161.911, fiind cu probleme ale aparatului respirator. Grupa de vârstă cea mai afectată este a celor mici, cu vârste cuprinse între 0-14 ani! Statistica privind morbiditatea în spitale arată că bolile aparatului respirator au generat 6.036 de internări. Pe locul doi în clasamentul afecțiunilor care au băgat nemțeni în spital se află bolile aparatului digestiv, cu 3.479 internări. Pe locul trei, cu 3.232 internări, sunt incriminate bolile aparatului circulator.

Îmbolnăvirea prin afectarea pulmonară în rândul populației nemțene, dacă ne referim la morbiditatea înregistrată la cabinetele medicilor de familie, este urmată de cea digestivă, anul trecut fiind raportate de doctorii de familie 50.952 cazuri noi, cele mai multe la populația cu vârste cuprinse între 15-64 de ani. În 43.894 de cazuri au fost depistate boli ale sistemului osteo-articular, mușchilor și țesutului conjunctiv, cei mai afectați fiind cei din grupa de vârste 15-64 de ani. Bolile aparatului genito-urinar au afectat, cu precădere, același segment de populație, numărul total al bolnavilor depistați în rețeaua de medicină primară fiind de 32.684. În ordinea incidenței, se remarcă o afectare masivă a populației cu boli ale pielii și țesutului celular subcutanat, respectiv 25.579 cazuri noi, cei mai afectați fiind cetățenii din grupa 15-64 de ani. Bolile endocrine – de nutriție și metabolism au făcut ravagii, acest diagnostic fiind pus în 21.669 de situații, anul trecut. În aproape 17.000 de cazuri a fost vorba despre afectarea ochiului, alte 15.500 de diagnostice au legătură cu afectarea urechii. În  11.533 cazuri au fost depistate boli ale sistemului nervos, cu precădere la nemțeni cu vârste între 15-64 de ani, iar 8.378 de diagnostice au fost de „tulburări mintale și de comportament“. Cu leziuni traumatice sau otrăviri au fost semnalate 8.349 de cazuri.

Bolile infecțioase și parazitare au năpădit nemțenii

Bolile infecțioase și parazitare au năpădit nemțenii în 16.960 de cazuri, copii din grupa 0-14 ani fiind cei mai afectați. S-au identificat și 2.555 tumori, din care 87 la copilași mai mici de 15 ani! Dintre aceste tumori, la cabinetele de oncologie s-au diagnosticat și înregistrat 1.713 cazuri de cancer, din care 43 de col uterin, 58 de piele, 127 la prostată, 131 de sân, 115 la stomac, 199 bronho-pulmonar, 212 colorectal, 101 la ficat, 74 la pancreas, 71 la vezica urinară. În evidențe, per total, la finele anului trecut erau 13.830 de bolnavi de cancer.

Moartea, în cifre alarmante

Statistica deceselor înregistrate în județul Neamț în anul 2015, după cauze și pe sexe, arată că în 54,72% dintre cazuri moartea s-a datorat bolilor aparatului circulator. Tumorile au cauzat moartea în 19,81% dintre cazuri, iar bolile aparatului respirator au răpus 8,25% dintre nemțenii care au sfârșit în 2015. Pe treapta următoare a cauzelor de deces în anul ce-a trecut se află bolile aparatului digestiv, cu o pondere de 6,97%, iar leziunile traumatice și otrăvirile au pus capăt vieții în 3,63% dintre cazuri.

Geanina NICORESCU