Nemțenii beneficiază de noile tipuri de pașapoarte

14/01/2019

Noua generaţie de paşapoarte va fi aproape imposibil de falsificat

*Imaginea cu Lacul Roșu imprimată pe una din paginile noului tip de pașaport

*Vechile documente de călătorie rămân în circulație până la expirarea valabilității

*Costul pentru emiterea paşaportului rămâne neschimbat

De câteva zile s-a pus în circulație noile tipuri de pașapoarte românești, care datorită elementelor de siguranță și de design vor fi printre cele mai sigure pașapoarte din lume, fiind extrem de greu de contrafăcut. Costul pentru emiterea paşaportului rămâne neschimbat, respectiv 258 de lei, pentru paşaportul simplu electronic, valabil 10 ani în cazul adulţilor, şi 96 de lei, pentru paşaportul simplu temporar. Ministerul dorește să micșoreze şi timpul de eliberare şi a lansat şi o aplicaţie numită Status Paşaport, de unde cei care au făcut solicitări pot afla stadiul cererii lor. Aceste acte de călătorie au peste 60 de elemente de securitate, unele din ele fiind vizibile în anumite unghiuri, în funcţie de lumină. Și noul paşaportul simplu temporar e diferit faţă de cele vechi. Pe mijlocul paginii este imprimată stema României, iar în lumină apar elemente precum indicativul ţării sau conturul hărţii. În afară de acest lucru, fiecare filă a ambelor tipuri de paşapoarte are un design special care va ajuta la promovarea României. Conform autorităților, vechile documente de călătorie rămân în circulație până la expirarea valabilității. Sâmbătă, 12 ianuarie a.c., la sediul Ministerului Afacerilor Interne, directorul general al Direcției Generale de Pașapoarte, chestor de poliție Mirel Toancă, a susținut o declarație de presă despre noile tipuri de pașapoarte simple electronice și pașapoarte simple temporare. 
”Au fost puse în circulație noua generație de pașapoarte simple electronice și simple temporare. Aceste documente au elemente de siguranță care le vor face aproape imposibil de falsificat și un design modern cu detalii inspirate din istoria și geografia țării. Fiecare pagină conține un desen stilizat al unui monument istoric sau al unui obiectiv turistic cunoscut din România, precum: Delta Dunării, Lacul Roșu, Sfinxul, Arcul de Triumf, Cetatea Sucevei, Mănăstirea Bârsana etc. Cu această nouă generație de pașapoarte facem un pas în viitor prin complexitatea elementelor de protecție împotriva fraudării documentelor. Elementele de securitate implementate au la bază noile tehnologii în materie: desene stilizate, microtext, diferite tehnici de imprimare şi elemente optic variabile, precum şi unele realizate prin nanotehnologie. O parte a elementelor menţionate pot fi vizibile cu ochiul liber, în diferite spectre de lumină, inclusiv în infraroşu, dar sunt și elemente care pot fi sesizate doar cu ajutorul unor dispozitive speciale. De asemenea, sunt utilizate cerneluri speciale, hârtie de securitate cu filigran și fir metalic, fir de coasere în trei culori (roşu, galben şi albastru), una dintre culori fiind fluorescentă. În masa hârtiei este inserat un fir metalic fluorescent, care, în lumină UV, reacţionează în trei culori (roşu, galben – verzui şi albastru). Astfel, pe lângă elementele de securitate pe care le oferă aceste imagini realizăm și o promovare a obiectivelor turistice și istorice ale țării noastre. Datorită acestor noi elemente – de siguranță și de design – documentele de călătorie românești vor fi printre cele mai sigure pașapoarte de la nivel internațional, fiind extrem de greu de contrafăcut. Noile modificări nu vor influența costul pașaportului plătit de cetățean. Totodată, precizez că, documentele de călătorie din generațiile anterioare sunt și rămân valabile până la data menționată în acestea.
Anul trecut au avut loc mai multe schimbări legislative cu impact pozitiv pentru cetățeni, precum dublarea termenului de valabilitate, respectiv la 10 ani, a pașaportului simplu electronic pentru persoanele de peste 18 ani.În plus, au fost modificate condițiile în care poate fi eliberat pașaportul simplu temporar care este valabil 12 luni. Astfel, acest tip de pașaport se eliberează într-un termen ce nu poate depăși 3 zile lucrătoare, doar în situații obiective, în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară și urgentă prezența persoanei pe teritoriul altui stat și nu există timpul necesar pentru emiterea pașaportului simplu electronic. În lipsa documentelor care justifică necesitatea și urgența deplasării în străinătate, pașaportul simplu temporar se eliberează într-un termen ce nu poate depăși 10 zile lucrătoare. Printre documentele care atestă motive de sănătate sunt acceptate, de exemplu, cele emise de autorităţile medicale, care consemnează necesitatea procurării unei medicaţii din străinătate sau necesitatea efectuării unui tratament, a unor investigaţii sau proceduri medicale în străinătate de către solicitantul paşaportului. Pentru motive familiale, solicitanții pot să prezinte, de exemplu, documente din care rezultă că o persoană din familie, se află într-una din următoarele situații:
– necesitatea de a urma un tratament sau de a efectua investigaţii sau proceduri medicale în străinătate 
– stare de arest, proces judecătoresc, accident, deces etc.
În ceea ce privește motivele profesionale pot fi prezentate, de exemplu, documente emise de entităţi din ţară sau străinătate, din care rezultă necesitatea şi urgenţa deplasării solicitantului în afara țării, în contextul exercitării atribuţiilor sale profesionale, participării la cursuri, conferinţe sau seminarii.
Aș dori să menționez că depunem eforturi ca pașapoartele simple electronice să poată fi eliberate, într-un interval mai scurt decât cel comunicat la depunerea cererii, respectiv 10 zile lucrătoare. În acest sens, am dezvoltat o aplicație on-line, denumită ,,status pașaport” pentru ca cetățenii să poată urmări procesul de soluționare a cererii de eliberare a pașaportului simplu electronic și să poată veni să-l ridice de la ghișeu mai repede decât data comunicată la depunerea cererii în situația în care, în urma consultării aplicației, rezultă că pașaportul simplu electronic se află în ghișeu. Tot pentru a veni în sprijinul cetățenilor a fost dezvoltată platforma de programare online www.epasapoarte.ro care este disponibilă pentru toate serviciile de pașapoarte din țară. Încurajăm cetățenii să se programeze online, astfel timpul de așteptare la ghișeu fiind zero. În continuare, la nivelul MAI vom căuta soluții pentru eficientizarea activității de eliberare a pașapoartelor, reducerea aglomerației și creșterea gradului de acces al cetățenilor la serviciile furnizate de structurile de pașapoarte”, a declarat chestorul de poliție Mirel Toancă, directorul general al Direcției Generale de Pașapoarte.

V. ANDRIEȘ