Nemţenii alături de Sabina Elena

* Duminică de la ora 14, la Turnul lui Ştefan – manifestare de solidaritate cu adolescenta din Covasna insultată şi ameninţată cu moartea pentru că a purtat tricolorul românesc

* Organizatorii: „Mesajul nostru e doar pentru Sabina, pentru însemnele naționale. Nu avem nimic de transmis etnicilor maghiari.”

La fel ca în majoritatea oraşelor mari, şi la Piatra Neamţ va fi în acest week-end o manifestare de sprijin a adolescentei din judeţul Covasna care a avut de suportat insulte şi ameninţări cu moartea pentru că „și-a permis” să poarte o bentiță tricoloră în liceul bilingv unde învață.

Evenimentul a fost anunțat pe rețelele de socializare în noaptea de joi spre vineri și se poate estima că până duminică la ora 14 vor fi măcar câteva zeci (dacă nu câteva sute) de tineri sau adulți care vor participa.

Deși inițiativa a pornit de la o persoană independentă, până vineri după-amiaza își anunțaseră deja participarea vreo 60 de persoane dar, de asemenea, au apărut și ONG-uri care și-au declarat interesul pentru acțiunea de promovare a sentimentului românesc.

„Îi felicităm pe nemțenii care au avut această inițiativă și ne bucurăm că primii care se alătură acestei acțiuni civice sunt tinerii. Și asociația noastră va participa pentru că noi considerăm de datoria noastră să sprijinim moral această tănără care și-a afirmat ferm identitatea națională”, a precizat Andrei Carabelea, președintele Asociației Sens Civic.

Inițiatorii acestui demers au ținut să precizeze, și pe internet dar nu numai, că doresc o acțiune curată, frumoasă, prin care să dea un mesaj de solidaritate fetei hărțuite atât de exaltații maghiari dar și de conducerea școlii însă că în niciun caz mesajele lor nu vor fi de genul revanșei și că acestea nu vor fi îndreptate nici împotriva etnicilor maghiari și nici a exaltaților acestei etnii.

Pentru că și-a permis să poarte acea bentită tricoloră, eleva de nici 16 ani, din clasa a IX-a a liceului din Covasna a fost insultată de unii colegi maghiari, certată de diriginta care apoi i-a și smuls furioasă acel tricolor în miniatură. Mai mult, fata a fost chemată și la cancelarie unde – culmea pedagogiei – i s-a pus în vedere că afectează imaginea școlii.

Pentru acest week-end, în foarte multe orașe din România au fost anunțate prin intermediul facebook-ului evenimente precum cel de la Piatra Neamț care vor promova respectarea simbolurilor naționale dar și a spiritului de toleranță.

Daniel Vinca