Nemţeni chemaţi de Centru Militar Judetean

De o săptămână rezerviştii nemţeni au început să răspundă ordinului primit de la Centrul Militar Judeţean. Cei care sunt în ţară trebuie să se prezinte la CMJ şi unii trebuie să prezinte o serie de documente, printre altele o adeverinţă medicală în care  medicul de familie să menţioneze dacă respectivul este sau nu apt, sănătos clinic sau de ce boală suferă. Cei care au plecat în străinătate aveau obligaţia de a preda livretul militar, iar în cazul în care nu au făcut-o, familia care primeşte acum ordinul de chemare poate să predea documentul la CMJ.

 

*”Verificări o dată la 4 ani”

 

Există îngrijorarea generală, creată de tensiunile din Ucraina, că aceste chemări ale rezerviştilor la unităţile militare şi la centrele militare judeţene sună a mobilizare. Oficiali din Armată subliniază că toate acestea nu sunt decât “verificări care se fac o dată la 4 ani, conform legii, şi care au menirea unei treceri în revistă a situaţiei celor care sunt în ţară”. Cei care au primit deja invitaţia spun că este prima din ultimii zece ani, cel puţin, când primesc un astfel de ordin. Legislaţia a fost modificată ultima dată în 2012, când s-au adoptat o serie de reglementări în domeniul pregătirii populaţiei pentru apărare. Una dintre acestea se referă la concentrarea sau mobilizarea rezerviştilor, care se poate face “după caz, pentru instruire, îndeplinirea unor misiuni şi completarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale ori mobilizaţi la locul de muncă, potrivit legii”, aşa după cum menţionează modificările aduse prin legea 128/2012 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Potrivit acestui normativ, soldaţii şi gradaţii în rezervă sunt ţinuţi în evidenţă până la vârsta de 55 de ani, astfel: clasa I până la vârsta de 45 de ani inclusiv, clasa a II-a de la vârsta de 46 de ani şi până la cea de 50 de ani inclusiv, iar clasa a III-a de la vârsta de 51 de ani până la 55 de ani inclusiv. Concomitent, la centrul militar judeţean sunt chemaţi şi tinerii cu vârste între 20 şi 35 de ani. Aceştia sunt chestionaţi în legătură cu situaţia lor actuală şi au de completat datele noi legate de starea civilă, domiciliul actual, situaţia familială.

 

*Analize suplimentare la recrutare

 

Oficialii spun că aceste activităţi sunt normale, actualizarea bazei de date fiind o acţiune firească, fără legătură cu situaţia din Ucraina. Legea 128 din 2012 prevede că “limita maximă de vârstă până la care cetăţenii români, bărbaţi, pot îndeplini serviciul militar în calitate de militar în termen este de 35 de ani”. Totodată, se mai stabileşte că “recrutarea-incorprarea reprezintă activitatea executată de centrele militare în vederea luării în evidenţa militară, selecţiei şi stabilirii aptitudinilor privind îndeplinirea îndatoririlor militare, repartizarea şi trimiterea cetăţenilor români, bărbaţi, la unităţile militare, la datele şi in funcţie de criteriile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării si securităţii naţionale, pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen”. La acestea se mai adaugă şi modificarea certificatului medical  care trebuie prezentat la recrutare, adoptat prin ordin comun al MApN, MJ, SRI, SPP, MAE, MS, SIE şi STS şi apărut în Monitorul Oficial partea I, nr. 312 din 28 aprilie 2014. Conform noului model (foto), tinerii au de făcut în plus analize medicale pentru depistarea hepatitei B şi C, rezultate care sunt înscrise pe adeverinţa medicală nou adoptată şi care trebuie semnată şi parafată de medicul de familie.

 

*Oficialii infirmă speculaţiile

 

De la CMJ Neamţ nu pot fi furnizate informţii privind numărul rezerviştilor care au răspuns deja ordinului de chemare, orice fel de date privind inclusiv situaţia finală fiind strict secrete. În orice caz, nu este vorba de mobilizare, ci doar de aplicarea prevederilor unor norme care au fost adoptate la legislaţia deja existentă în domeniu. Coincidenţa elaborării unor normative cu situaţia tensionată din Ucraina şi Rusia nu face decât să agite populaţia inutil, spun oficialii, demersurile care se fac fiind doar măsuri menite a evalua nivelul de mobilizare, gradul de incorporabilitate a tinerilor şi actualizarea bazei de date. De la 1 ianuarie 2007 serviciul militar nu mai este obligatoriu, după ce România a aderat la NATO, iar situaţia tinerilor care nu au făcut armata se cere a fi adusă la zi, ca şi a celor care au îndeplinit acest serviciu, în condiţiile în care sunt în ţară. Între timp, oficiali de la vârf informează periodic populaţia şi emit comunicate prin care sunt infirmate speculaţiile alarmiste. La începutul acestei luni, Ministerul Apărării Naționale a infirmat categoric faptul că există un proces de mobilizare a rezerviștilor sau de recrutare a tinerilor, potrivit unui comunicat de presă: “Documentul la care se face referire, ordinul comun publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 312, din 28 aprilie 2014, actualizează modelul certificatului medical eliberat de medicul de familie ce urmează să fie prezentat de tineri la comisia locală de recrutare-încorporare, pentru efectuarea vizitei medicale. Acest demers este unul legal, în conformitate cu articolul 27 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, care prevede în mod expres obligativitatea stabilirii unui model unic pentru acest tip de document”, se arată în comunicatul MApN. În document se mai arată că acest certificat este similar cu cel al soldaților și gradaților profesioniști şi că emiterea unui nou model nu are legătură cu situaţia din est: „Referitor la aprecierile privind capacitatea operațională a Armatei sau implicarea României în vreun act militar pe teritoriul Ucrainei, Ministerul Apărării Naționale precizează că acestea sunt speculații și trebuie evitată căderea în capcana unui război psihologic. Armata României este în măsură să-și îndeplinească îndatoririle stabilite prin Constituție, pentru asigurarea securității naționale și îndeplinirea obligațiilor internaționale asumate de România în plan militar”, mai arată  MApN.

 

Cristina IORDACHE