Nemțeanul frate cu harghiteanul

csaba

Înfrățire parafată la Consiliul Județean
*”Acum v-a dat voie șeful să votați?”, i-a înțepat Culiță Tărâță pe consilierii județeni PSD

*”Consilierii județeni PSD votează tot ce e în interesul județului dar nu convocați de pe o oră pe alta, după bunul plac al cuiva”, a ripostat deputatul Arsene
*Noul “frate” harghitean – Borbely Csaba, președintele CJ Harghita – a fost reținut în luna mai de DNA pentru presupuse fapte de corupție

Ce nu s-a votat alaltăieri s-a parafat ieri: asocierea dintre Consiliile Județene Neamț și Harghita în vederea – după cum spune textul hotărârii – „promovării unor interese comune”.
Mai concret, conform anexei care explică în ce constă ”dezvoltarea economic-socială a celor două unități administrative”, ar fi vorba de ”1. Modernizarea unor tronsoane din drumul județean DJ 127A; 2. Înființarea unui sistem zonal de alimentare cu apă, canalizare și epurare ape uzate la nivelul localităților Gheorghieni (Lacul Roșu) – Bicaz Chei – Bicazu Ardelean – Dămuc; 3. Orice altă inițiativă vizând dezvoltarea zonală, regional și interregională”.
Drumul județean are o lungime totală de 64 de kilometric dincare 35 de kilometri sunt pe teritoriul județului Neamț (Telec – Bicazu Ardelean – Bicaz Chei – Dămuc – Huisurez).
Ieri, asocierea cu pricina a fost votată cu o largă majoritate, deci a avut și sprijinul majorității care face acum legea în CJ Neamț (PSD – PDL – PPDD). Cu o zi înainte, când respectivul proiect făcuse obiectul unei ședințe extraordinare (că așa au dorit musafirii din Harghita care ieri aveau alt program), aceeași majoritate boicotase ședința, punându-l pe președintele Culiță Tărâță într-o poziție stânjenitoare față de demnitarii din Harghita dar și față de parlamentarii nemțeni.
Până la urmă, ambele tabere au avut de savurat propria victorie: Culiță Tărâță a fost satisfăcut că proiectul i-a fost votat, fie și cu o zi întârziere; PSD-iștii și aliații lor că au arătat că sunt aleși cu personalitate, nu subordonații președintelui CJ.
De fapt, în sinteză, și dialogul de la distanță dintre președintele CJ și președintele PSD Neamț își are tâlcul lui. Ieri, în ședință, imediat după ce s-a văzut cu proiectul votat, Culiță Tărâță a și slobozit către PSD-iști înțepătura: ”Acuma v-a dat voie șeful de partid să votați…”. Ca de obicei, deputatul Ionel Arsene nu a rămas dator: ”Consilierii PSD vor vota orice proiect este în beneficiul județului, indiferent cine îl inițiază. Dar la un proiect așa de important după cum a fost descris și ținând seama de faptul că, atunci când votează, un ales trebuie să o facă în deplină cunoștință de cauză, chiar nu e tolerabil un procedeu de genul te anunț că peste o oră două trebuie să vii la vot. Domnul președinte de la Consiliul Județean trebuie să învețe să-i respecte pe consilierii județeni, să ofere documentele de ședință din timp, pentru studiu, și atunci nu va mai avea momente jenante ca la ședința de miercuri când scaunele erau goale”.
Dincolo de Victoria fiecăreia din tabere, un zvon (și dacă e zvon nu trebuie luat prea în serios) dădea ieri târcoale subiectului: cică, de fapt, votul pozitiv ar fi fost solicitat, pe un fir direct care dă spre București, la solicitarea… UDMR!!! Ce e drept, în toți cei 23 de ani de democrație, UDMR a demonstrat că știe să negocieze și să ceară. Sau să încurce lucrurile atunci când are interesul, dovadă faptul că din toate panourile de informare turistică de la intrarea în Neamț, amplasate acum câțiva ani, singurul care a fost dat jos este cel de la limita cu Harghita.
Regizorul principal al acelui tărăboi (care acum e prin instanțe) este nimeni altul decât fostul și actualul președinte al CJ Harghita, Borbey Csaba, care nu recunoaște limita de hotar (stabilită printr-o lege a statului român) dintre cele două județe, invocând o veche hartă militară realizată de un ofițer… maghiar.
Astfel că la pachet cu vestea bună că, grație acestei asocieri, ar putea fi modernizat respectivul drum județean sau locuitorii din comunele respective trag o nădejde mai aprinsă că s-ar putea realiza investițiile de apă și canal, nemțenii s-au ”înfrățit” și cu personajul versat și controversat care conduce acum județul Harghita.

Daniel VINCA

Frate cu Codul Penal

“Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, reţinut luni pentru fapte de corupţie, este cercetat după ce ar fi decontat ilegal, în favoarea unor firme de construcţii, aproximativ trei milioane de lei, cerând de la una dintre acestea să primească înapoi 10%, sub formă de sponsorizare. (…)
Prejudiciul total creat în dauna judeţului Harghita este estimat de procurorii DNA la 1.796.863,28 lei şi constă în caracterul fictiv al materialelor date în custodie firmelor constructoare şi în diferenţa dintre preţurile onorate şi cele oferite de firmele descalificate la licitaţie, substanţial mai mici, mai susţin procurorii anticorupţie. (…)” (sursa: sursa zilei.ro – 13.05.2013)