Nemțeanca Laura Oprea a cucerit medalia de bronz la JO

canotajCanotoarea nemțeană Laura Oprea a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, alături de colegele din barca de 8+1 a României. Performanța a fost realizată sâmbătă, în proba regină a canotajului, iar cu acest rezultat România a ajuns la 38 de medalii olimpice, dintre care 19 de aur, 10 de argint și 9 de bronz.

Originară din satul Nisiporești, comuna Botești, Laura Oprea a concurat bine alături de colegele de barcă în proba de 8+1 și, după ce a ajuns în finală în urma recalificărilor, România a terminat cursa pe locul al treilea, cu timpul de 6 minute, 4 secunde și 10 sutimi. Proba de 8+1 a fost câștigată de echipajul Statelor Unite ale Americii, care a terminat cu timpul de 6.0149, iar medalia de argint a fost adjudecată de Marea Britanie, cu 6.03.98.

Canotoarele noastre au început destul de modest finala și erau pe locul 5, după primii 500 și 1.000 de metri, au ajuns chiar pe ultimul loc după 1.500 de metri, însă ultimii 500 de metri au fost senzaționali, iar sprintul de final le-a adus medalia de bronz, fiind foarte aproape de a obține chiar medalia de argint.

La JO de la Londra, canotajul românesc nu a cucerit nicio medalie, iar precedenta medalie în proba de 8+1, tot una de bronz, a fost adjudecată de fetele din România la JO din 2008, de la Beijing. Ultima medalie de aur în proba regină a canotajului a fost cucerită de țara noastră în 2004, la Atena.

În urma rezultatului de la canotaj, România ajuns la 4 medalii obținute până acum la Rio, una de aur, la spadă feminin, una de argint, în proba de dublu tenis masculin, și două de bronz, canotaj 8+1 feminin, respectiv haltere, prin Gabriel Sâncrian, la categoria 85 de kilograme.

Pentru Laura Oprea, canotoare din județul Neamț, bronzul obținut la Rio este fără doar și poate cea mai importantă medalie din carieră, o carieră începută acum mai bine de 15 ani, la Constanța, acolo unde s-a pregătit și antrenat, încă din clasa a șasea.

Alături de Laura Oprea, din barca de 8+1 a României care a cucerit bronzul la Rio, au mai făcut parte Roxana Cogianu, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Adelina Bogus, Andreea Boghian și Daniela Druncea.

 

Fotbal

Vlad Achim, convocat la echipa națională

Fostul jucător de la Ceahlăul Piatra Neamț Vlad Achim a fost convocat de noul selecționer, germanul Christoph Daum, la echipa națională a României pentru meciul cu Muntenegru, primul din campania de calificare la Campionatul Mondial din 2018. Selecționerul Daum l-a chemat pe Achim la națională, în primul rând după evoluțiile constant bune la echipa de club, Steaua București, pentru care a și marcat un gol în actualul sezon, în succesul 1-0 de pe teren propriu cu Concordia Chiajna. Alături de Achim, noutățile lui Daum la echipa națională sunt Bicfalvi, Marin, Benzar și Rotariu.

Tricolorii convocați la lotul național se vor prezenta la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia pe 28, respectiv 29 august.

Pentru fostul jucător crescut și consacrat la Ceahlăul Piatra Neamț, convocarea la prima echipă a României este a doua din carieră, el mai fiind chemat chiar în urmă cu 2 ani, de fostul selecționer, Victor Pițurcă, pentru partida cu Grecia din deplasare, prima din campania de calificare la Euro 2016. Achim, care atunci evolua pentru FC Ceahlăul, nu a jucat niciun minut în duelul cu elenii, de la Pireu. Christoph Daum a convocat 26 de jucători pentru partida cu Muntenegru, care se va juca pe 4 septembrie, pe Cluj Arena din Cluj Napoca.

 

Fotbal

S-a stabilit țintarul la liga a patra

La finele săptămânii trecute, AJF Neamț a stabilit programul competițional la liga a patra pentru sezonul 2016-2017, care va debuta duminică, 21 august. La fel ca și în stagiunea trecută, eșalonul 4 fotbalistic din județul Neamț va avea la start tot 16 formații. Deși au dispărut echipe de tradiție la acest nivel, cum ar fi Victoria Horia sau Voința Rediu, noul sezon va avea tot 16 formații, noutățile fiind Steel-Man Târgu Neamț și Vulturul Costișa. Campionatul începe duminică, 21 august, cu disputarea primei etape, iar turul se va încheia la data de 27 noiembrie. În general, partidele vor avea loc duminica, de la ora 11. AJF Neamț a emis și un comunicat prin care dorește să informeze toate grupările din liga a patra că echipele Voința Dobreni și Teiul Poiana Teiului, nu vor juca în localitățile pe care le reprezintă, partidele considerate pe teren propriu. Voința Dobreni va evolua pe terenul din Bodești, iar Teiul Poiana Teiului la Borca sau Piatra Neamț. Vă prezentăm mai jos programul turului la liga a patra și datele de disputare a etapelor.

 

Etapa I, 21 august

LPS Piatra Neamț – Teiul Poiana Teiului

Unirea Tămășeni – Zimbrul Pâncești

Voința Ion Creangă – Vulturul Costișa

Zimbrul Vânători Neamț – Voința Dobreni

Bradul Borca – Cimentul Bicaz

Steel-Man Târgu Neamț – LPS Roman

Moldova Cordun – Bradul Roznov

Speranța Răucești – Tineretul Cândești

 

Etapa II, 28 august

Zimbrul Pâncești – LPS Piatra Neamț

Vulturul Costișa – Unirea Tămășeni

Voința Dobreni – Voința Ion Creangă

Cimentul Bicaz – Zimbrul Vânători Neamț

LPS Roman – Bradul Borca

Bradul Roznov – Steel-Man Târgu Neamț

Tineretul Cândești – Moldova Cordun

Teiul Poiana Teiului – Speranța Răucești

 

Etapa III, 4 septembrie

Zimbrul Pâncești – Teiul Poiana Teiului

LPS Piatra Neamț – Vulturul Costișa

Unirea Tămășeni – Voința Dobreni

Voința Ion Creangă – Cimentul Bicaz

Zimbrul Vânători Neamț – LPS Roman

Bradul Borca – Bradul Roznov

Steel-Man Târgu Neamț – Tineretul Cândești

Moldova Cordun – Speranța Răucești

 

Etapa IV, 11 septembrie

Vulturul Costișa – Zimbrul Pâncești

Voința Dobreni – LPS Piatra Neamț

Cimentul Bicaz – Unirea Tămășeni

LPS Roman – Voința Ion Creangă

Bradul Roznov – Zimbrul Vânători Neamț

Tineretul Cândești – Bradul Borca

Speranța Răucești – Steel-Man Târgu Neamț

Teiul Poiana Teiului – Moldova Cordun

 

Etapa V, 18 septembrie

Vulturul Costișa – Teiul Poiana Teiului

Zimbrul Pâncești – Voința Dobreni

LPS Piatra Neamț – Cimentul Bicaz

Unirea Tămășeni – LPS Roman

Voința Ion Creangă – Bradul Roznov

Zimbrul Vânători Neamț – Tineretul Cândești

Bradul Borca – Speranța Răucești

Steel-Man Târgu Neamț – Moldova Cordun

 

Etapa VI, 25 septembrie

Voința Dobreni – Vulturul Costișa

Cimentul Bicaz – Zimbrul Pâncești

LPS Roman – LPS Piatra Neamț

Bradul Roznov – Unirea Tămășeni

Tineretul Cândești – Voința Ion Creangă

Speranța Răucești – Zimbrul Vânători Neamț

Moldova Cordun – Bradul Borca

Teiul Poiana Teiului – Steel-Man Târgu Neamț

 

Etapa VII, 2 octombrie

Voința Dobreni – Teiul Poiana Teiului

Vulturul Costișa – Cimentul Bicaz

Zimbrul Pâcenști – LPS Roman

LPS Piatra Neamț – Bradul Roznov

Unirea Tămășeni – Tineretul Cândești

Voința Ion Creangă – Speranța Răucești

Zimbrul Vânători Neamț – Moldova Cordun

Bradul Borca – Steel-Man Târgu Neamț

 

Etapa VIII, 9 octombrie

Cimentul Bicaz – Voința Dobreni

LPS Roman – Vulturul Costișa

Bradul Roznov – Zimbrul Pâncești

Tineretul Cândești – LPS Piatra Neamț

Speranța Răucești – Unirea Tămășeni

Moldova Cordun – Voința Ion Creangă

Steel-Man Târgu Neamț – Zimbrul Vânători Neamț

Teiul Poiana Teiului – Bradul Borca

 

Etapa IX, 16 octombrie

Teiul Poiana Teiului – Cimentul Bicaz

Voința Dobreni – LPS Roman

Vulturul Costișa – Bradul Roznov

Zimbrul Pâncești – Tineretul Cândești

LPS Piatra Neamț – Speranța Răucești

Unirea Tămășeni – Moldova Cordun

Voința Ion Creangă – Steel-Man Târgu Neamț

Zimbrul Vânători Neamț – Bradul Borca

 

Etapa X, 23 octombrie

LPS Roman – Cimentul Bicaz

Bradul Roznov – Voința Dobreni

Tineretul Cândești – Vulturul Costișa

Speranța Răucești – Zimbrul Pâncești

Moldova Cordun – LPS Piatra Neamț

Steel-Man Târgu Neamț – Unirea Tămășeni

Bradul Borca – Voința Ion Creangă

Zimbrul Vânători Neamț – Teiul Poiana Teiului

 

Etapa XI, 30 octombrie

Teiul Poiana Teiului – LPS Roman

Cimentul Bicaz – Bradul Roznov

Voința Dobreni – Tineretul Cândești

Vulturul Costișa – Speranța Răucești

Zimbrul Pâncești – Moldova Cordun

LPS Piatra Neamț – Steel-Man Târgu Neamț

Unirea Tămășeni – Bradul Borca

Voința Iom Creangă – Zimbrul Vânători Neamț

 

Etapa XII, 6 noiembrie

Bradul Roznov – LPS Roman

Tineretul Cândești – Cimentul Bicaz

Speranța Răucești – Voința Dobreni

Moldova Cordun – Vulturul Costișa

Steel-Man Târgu Neamț – Zimbrul Pâncești

Bradul Borca – LPS Piatra Neamț

Zimbrul Vânători Neamț – Unirea Tămășeni

Voința Ion Creangă – Teiul Poiana Teiului

 

Etapa XIII, 13 noiembrie

Teiul Poiana Teiului – Bradul Roznov

LPS Roman – Tineretul Cândești

Cimentul Bicaz – Speranța Răucești

Voința Dobreni – Moldova Cordun

Vulturul Costișa – Steel-Man Târgu Neamț

Zimbrul Pâncești – Bradul Borca

LPS Piatra Neamț – Zimbrul Vânători Neamț

Unirea Tămășeni – Voința Ion Creangă

 

Etapa XIV, 20 noiembrie

Tineretul Cândești – Bradul Roznov

Speranța Răucești – LPS Roman

Moldova Cordun – Cimentul Bicaz

Steel-Man Târgu Neamț – Voința Dobreni

Bradul Borca – Vulturul Costișa

Zimbrul Vânători Neamț – Zimbrul Pâncești

Voința Ion Creangă – LPS Piatra Neamț

Unirea Tămășeni – Teiul Poiana Teiului

 

Etapa XV, 27 noiembrie

Teiul Poiana Teiului – Tineretul Cândești

Bradul Roznov – Speranța Răucești

LPS Roman – Moldova Cordun

Cimentul Bicaz – Steel-Man Târgu Neamț

Voința Dobreni – Bradul Borca

Vulturul Costișa – Zimbrul Vânători Neamț

Zimbrul Pâncești – Voința Ion Creangă

LPS Piatra Neamț – Unirea Tămășeni