Nemțean arestat în Peru pentru trafic de droguri

V. ANDRIEȘ

Recent, un nemțean a fost arestat în Peru pentru trafic de droguri, faptă care îl va costa ani buni după gratii, unde va avea timp berechet să cugete la cele întâmplate. Dacă unii traversează oceane pentru a-și îndeplini scopul, alții preferă țări mai apropiate, așa cum ar fi Italia, stat unde românii pun la cale cele mai multe fărădelegi. “De la începutul anului și până în prezent, 30 de nemțeni au fost arestați peste hotare, cei mai mulți în Italia, Franța și Marea Britanie. Zilele trecute am primit o informare despre un bărbat din Neamț, care a fost prins în Peru pentru trafic de droguri”, ne-a declarat comisarul șef de poliție Constatin Roman, șeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Neamț. Tot pe parcursul acestui an, SPCEEPS Neamț a primit înștiințări despre decesul mai multor nemțeni în străinătate, respectiv șapte în Italia, iar restul în Marea Britanie și Germania. “Personalul serviciului are obligația de a înștiința rudele despre aceste evenimente tragice, în vederea demarării procedurilor de repatriere. Atunci când familia din țară nu are banii necesari aducerii corpului neînsuflețit, autoritățile străine iau măsurile necesare pentru înhumare în cimitirul orașului unde a avut loc decesul”, a mai spus comisarul șef de poliție Constantin Roman, șeful Serviciului de Pașapoarte Neamț.