Nemțean adus din Italia pentru a fi încarcerat

*Trei bărbați au fost încătușați și escortați la penitenciar

Un tânăr din Bălțătești, dat în urmărire, a fost depistat de autoritățile italiene.

În urma colaborării dintre polițiștii nemțeni și lucrătorii Centrului de Cooperare Internațională Polițienească, autoritățile italiene au depistat un nemțean de 30 de ani, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare cu executare. „Acesta a fost reținut în Italia în data de 22.03.2017 și preluat joi, 20 aprilie, de o escortă formată din polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț și CCPI, fiind încarcerat la Penitenciarul Rahova“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Tânărul a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru că în seara de 22 iulie 2012 a deposedat prin violență partea vătămată de un portofel.

Miercuri, 19 aprilie 2017, alți doi nemțeni au fost conduși sub escortă la penitenciar. În jurul orei 16,15, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Grințieș au reținut pe un bărbat de 59 de ani, din Bradu, pe numele căruia a fost emis un mandat de executarea pedepsei cu închisoarea. Acesta are de ispășit 3 ani de închisoare pentru tăiere ilegală de arbori. Bărbatul a fost preluat de la domiciliu și escortat la Penitenciarul Bacău. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Târgu Neamț au identificat pe un bărbat de 36 de ani, la domiciliul său din Răucești, după ce pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul are o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală. A fost găsit vinovat de faptul că în perioada 2009-2010, în calitate de administrator al unei societăți, a comercializat mărfuri în valoare de 457.377,15 lei și nu a evidențiat în documentele financiar-contabile ale societății veniturile realizate și obligațiile fiscale aferente, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 73.028 lei. Persoana a fost escortată și depusă la Penitenciarul Bacău, în vederea încarcerării.

Cristina IORDACHE