(Ne)Licențele de transport ale Transmoldaviei, la nivel înalt

ACCIDENT AUTOCAR 6Accidentul de pe Cetatea Neamțului

”Interpelat”  în Parlament de deputatul Cătălin Drăgușanu

Accidentul de luna trecută, pe drumul spre Ocol, când un autobuz al Transmoldaviei a intrat într-o casă- magazin, a ridicat, din nou, problema licențelor de transport. Nu e nici o noutate că în domeniul transportului rutier din Neamț pirateria e la ea acasă, sub ”controlul” vigilent al autorităților. Problema a fost ridicată, recent, în Parlament, de către deputatul Cătălin Drăgușanu, cu următoarea interpelare adresată ministrului Transporturilor, Ioan Rus:

Cu ce se ocupă I.S.C.T.R. în județul Neamț?

”Un autobuz, inscripționat cu numele societății Transmoldavia care transporta persoane pe un traseu în județul Neamț, a provocat un accident cu pasageri răniți ușor, și pagube materiale importante – a distrus o parte dintr-o locuință privată.

Se pare că societatea în cauză, care efectuează curse și pe alte trasee din județul Neamț, nu deține licență de traseu. Leg acest incident de nenumăratele articole scrise de presa locală în care sunt semnalate foarte multe nereguli legate de transportul de persoane din județul Neamț:

Efectuarea de curse fără licențe de traseu; firme care fac transport persoane doar în acte, în realitate, neavând nici un mijloc de transport, firme care transferă licențele de transport altor firme, cu toate că legea interzice acest lucru; firme care câștigă trasee, deși se aflau în proceduri de faliment; mijloace de transport în comun în stare foarte proastă, condiții proaste de călătorie; trasee identice pe mai mult de 50 la sută din distanță;   trasee pe care circulă mai mulți transportatori, bulversând călătorii.

Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier este organismul tehnic permanent specializat în subordinea Ministerului Transportului, asigurând, la nivel național, inspecția și controlul respectării reglementărilor naționale și internaționale în domeniul transporturilor rutiere privind, în principal, condițiile de efectuare a activităților de transport rutier, siguranța transporturilor rutiere, starea tehnică a vehiculelor rutiere.

I.S.C.T.R. îndeplinește și rolul de autoritate competentă pentru verificare, control, sancționare și raportare priivind normele comune pentru accesul la piața serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul.

Domnule ministru,

Având în vedere cele descrise, vă rog frumos să precizați următoarele:

  1. De ce trebuie să se întâmple ceva foarte grav, înainte de a se interveni ferm pentru înlăturarea tuturor  neregulilor în acest domeniu?
  2. Cum este posibil să circule pe drumurile județului atâtea mașini pe trasee pe care nu aveau licență?
  3. Dacă se fac controale de ce nu s-au ridicat plăcuțele de înmatriculare la mașinile găsite că circulau fără ca societatea să dețină licență de traseu?
  4. De ce instituția din subordinea dvs nu-și îndeplinește atribuțiile?

Vă mulțumesc pentru viitorul răspuns (…) în scris”

Reamintim că pe 16 februarie, la 7,30 dimineața, un autocar aparținând SC Transmoldavia, care se îndrepta spre Negrești, a derapat pe polei și a intrat în plin într-o casă – magazin.

Au fost trei victime pe care Ambulanța le-a dus la spital, cu tot cu șofer, aflat în stare de șoc. Două femei – una din Dobreni și cealaltă din Negrești, au fost rănite ușor. Un bărbat de 53 de ani din Dobreni a suferit o fractură de claviculă.

 Mariana OLTEAN TUDOSE