Necazuri pentru primarii nemțeni care au virat spre zona Puterii: Parlamentul, forțat să respingă ordonanța migrației

parlamentMai multe organizații ale Inițiativei pentru Justiția Curată, printre care Expert Forum (EFOR), Centrul Român de Politici Europene (CRPE) și Freedom House România au cerut, ieri, Parlamentului, să respingă Ordonanţa de Urgenţă 55/2014 (a migraţiei politice a aleşilor locali) și să respecte Decizia Curții Constituționale.
Județul Neamț este înregistrat cu cel mai mare număr de primari (37) și consilieri migratori înspre PSD și UNPR, prin efectele acestei ordonanțe.
Inițiativa pentru Justiția Curată ”își exprimă indignarea pentru modul în care Camera Deputaţilor, sub conducerea preşedintelui Valeriu Zgonea, nesocoteşte o decizie a Curţii Constituţionale privind  prin amânarea unei decizii până la data limită, invocarea de motive implauzibile pentru neîntocmirea raportului în comisia de specialitate şi, în consecinţă, aprobarea tacită a actului normativ. În acest mod, continuă decredibilizarea Parlamentului României”, se spune în comunicatul EFOR.
Decizia Curţii Constituţionale obligă Parlamentul să respingă ordonanţa şi să clarifice situaţia, ceea ce în cazul consilierilor locali şi judeţeni migratori (în număr de aproape 4.800 în toată țara) înseamnă pierderea automată a mandatelor.
”Primarii (552), de asemenea îşi vor pierde mandatul – dacă nu cumva Parlamentul ia decizia impopulară de a elimina definitiv din lege sancţiunea pentru migraţie, fără limită de timp.
Reamintim în plus că cei doi şefi ai Camerelor – Valeriu Zgonea şi Călin Popescu Tăriceanu – decidenţi-cheie pe agenda de lucru a Parlamentului, se află moralmente în conflict de interese deoarece, prin partidele lor, sunt principalii beneficiari ai migraţiei politice locale: PSD a racolat prin un număr de 436 din cei 552 primari care au migrat; iar dl. Tăriceanu, preşedinte al Senatului, şi-a înfiinţat de facto structuri locale de partid cu ajutorul OUG, trecând de la zero la 34 de primari”, se mai spune în comunicat.

M.O.T.