*Până la sfârșitul lunii martie 2017, prin implementarea Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, în Neamț și-au găsit de lucru 3.307 de persoane
În trimestrul întâi din 2017, la nivel de țară, județul Neamț, prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț ocupa un onorant loc 5 în clasamentul numărului de persoane încadrate, respectiv 3.307.
Ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, la nivel de țară, în perioada menționată au fost încadrate 70.941 de persoane. Dintre acestea, 23.489 au peste 45 de ani, 19.566 între 35 și 45 de ani, 16.919 au între 25 și 35 de ani, iar 10.967 tineri sub 25 de ani. Similar lunilor precedente, cele mai multe persoane ocupate sunt de sex masculin, respectiv 41.300. În funcție de rezidență, cei mai mulți angajați în perioada de referință, 38.679, provin din mediul urban, iar 32.262 din rural. Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (22.076), profesionale (18.904), gimnaziale (15.770),iar 8.048 fiind cu studii universitare. Un clasament al județelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Timiș ocupă în continuare primul loc (5.595), urmat de București (4.958), Suceava (4.019), Hunedoara (3.360) și Neamț (3.307).
Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reședință beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată. Astfel, în perioada ianuarie-martie 2017 au fost incluse în măsuri active 163.150 de persoane. Din acestea, 110.826 au beneficiat de mediere în vederea încadrării pe unul dintre locurile de muncă vacante declarate de angajatori la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă, 90.332 au beneficiat de informare și consiliere, 83 de consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri.
V. ANDRIEȘ