*Sâmbătă, pe masivul Ceahlău s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din ţară
*Ger va fi şi în următoarele zile, însă de la sfârşitul lunii iarna lasă „garda jos”
Ninge continuu de câteva zile. Valul de aer polar care a transformat România într-o „mare” de nămeţi, n-a venit cu „mâna goală”. Un ger aspru a coborât temperaturile aerului sub normalul termic al perioadei în tot judeţul, iar stratul de zapadă depăşea ieri dimineaţă 18 centimetri. Sâmbătă seara, la ora 19, Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat avertizarea de viscol şi ninsori, în care, era prezent şi judeţul Neamţ. Tot sâmbătă (la ora 9), cu minus 16 grade Celsius, Masivul Ceahlău era polul frigului din România. Ieri, pe crestele munţilor, stratul de zăpadă măsura 18 cm. Şi la Piatra Neamţ era foarte frig, la aceeaşi oră, mercurul din termometre indicând minus 12 grade Celsius. La Târgu Neamţ era şi mai frig. Acolo, temperatura aerului era de minus 13 grade Celsius.
Pentru astăzi, la Piatra Neamţ, meteorologii estimează o vreme geroasă şi un cer mai mult acoperit. La prânz, mercurul din termometre va coborî până la minus 8 grade Celsius. După înserat, gerul va „muşca” şi mai tare, iar temperatura aerului va fi de minus 10 grade Celsius. Marţi, 28 ianuarie vântul va sufla cu putere, viscolind zăpada. La prânz, va fulgui, iar maxima din termometre se va opri la minus 6 grade Celsius. Noaptea, temperaturile aerului vor fi şi mai scăzute, meteorologii prevestesc valori de până la minus 14 grade Celsius. Sus, pe masivul Ceahlău temperatura aerului se va apropia de minus 18 de grade Celsius. Şi miercuri va ninge, dar nu va mai fi aşa de ger. După-amiază, în oraşul de sub poalele Pietricicăi mercurul din termometre va arăta minus 3 grade Celsius, iar noaptea minus 5 grade Celsius. Nici joi, soarele nu se va arăta dintre nori. Ziua, temperatura aerului va fi de minus un grad Celsius. Totuşi, de vineri, vremea va intra într-un uşor proces de încălzire. Astfel, la amiză mercurul din termometre va indica de 0 grade Celsius. Noaptea, minima aerului va fi de minus 4 grade Celsius. Sâmbătă şi duminică, se va forma polei. Ziua, temperatura aerului va fi de un grad Celsius.
V. ANDRIEŞ