Neamț: UNPR – PPDD, punct și de la capăt

unprLa sfârșitul săptămânii trecute, UNPR Neamț a încheiat etapa de organizare internă, prin ultima ședință zonală, cea de la Piatra Neamț-Roznov, la care au participat circa de 100 de membri, din 23 de localități.

Ce a fost de remarcat la progresiști, a fost absența discursului polemic și punctările pe care le-au făcut într-un context politic nu tocmai favorabil, nici pentru UNPR, nici pentru alte partide. Fuziunea cu PP-DD la Neamț a fost cumva atipică, pentru că este vorba de filiala UNPR nr. 1 din țară și filiala PP-DD nr 3 din țară, astfel că ciocnirile de orgolii la toate nivelele au fost inevitabile. Progresiștii au ținut să precizeze că absorbția le-a adus drepturi egale fiecărui membru și că la alegerile locale, criteriile de departajare stabilite prin statut vor sta la baza desemnării candidaților. De altfel, conducerea organizației județene a reluat tema acestor criterii de eligibilitate și departajare, ”care, a spus președintele Iacoban, dacă vi se pare că acum nu contează, ele vor conta foarte mult în lunile martie-aprilie, când presiunea, nu doar pentru noi, ci pentru fiecare partid, va fi foarte mare”.

La ultima ședință zonală, la care au participat președintele UNPR Neamț, Constantin Iacoban, responsabilul de zonă, deputatul Constantin Moisii, senatorul Liviu Bumbu, consilierii județeni și locali ai zonei 1, progresiștii au făcut un scurt bilanț al fuziunii cu PP-DD, din care a reieșit o organizație cu 14.680 de membri, din care 11 consilieri județeni și un altul pe drum, și 335 de consilieri locali.

Singuri în alegeri. Fostul senator Mocanu coordonează Tg Neamț

Deși nu s-a declarat oficial de la centru, aproape sigur, la alegerile locale din 2016, UNPR va merge singur, fără PSD. Întâlnirea nu a lansat nici un nume, singurele criterii care au fost spuse răspicat dar scurt, fiind cele de statut. Până la desemnarea candidaților, organizația județeană are termen la 31 decembrie să-și încheie toate conferințele locale, să oficializeze fuziunea cu PPDD. La Tg Neamț, noua achiție a UNPR, Toader Mocanu, fost prefect și senator de Neamț din partea PNL-PDL, este coordonatorul activității politice a UNPR, astfel că organizația orășenească nu va fi condusă nici de PP-DD, care și-a dorit o astfel de funcție, nici de UNPR. Fostul senator n-a venit cu mâna goală la UNPR, colegi și simpatizanți l-au urmat în filiala de sub Cetate.

Mariana OLTEAN TUDOSE