Neamţ- în topul judeţelor cu cei mai mulţi şoferi

soferi* La 11 luni, în judeţ procentul de promovabilitate a fost de 36,87%

* Tot în aceeaşi perioadă, în Neamţ erau 176.690 de posesori de permise de conducere

 

În judeţul Neamţ, la o populaţie de 554.516 locuitori există nu mai puţin de 176.690 de şoferi. Din aceştia, conform datelor primite de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Neamţ, 155.753 de şoferi au permis de conducere model nou, iar restul, de 20.837, deţine carnet de şoferie tip vechi, obţinut anterior anului 1995.

Despre examinarea la şoferie şi editarea permiselor auto, comisarul şef de poliţie Ioan Simionel, şeful insituţiei mai sus-amintită, ne-a declarat: ”În cele 11 luni de activitate, insituţia noastră a primit şi verificat documente pentru editarea a 11.264 de permise de conducere. Tot în perioada analizată, la proba teoretică, în vederea obţinerii permisului de conducere au fost examinaţi 17.005 de candidaţi. Din aceştia, 7042 n-au obţinut punctajul necesar pentru a trece la următoare probă. Aici, procentul de promovabilitate a fost de 58,59%. Dacă ne referim la examinarea practică, din cele 10.144 de persoane testate, doar 3.874 au fost declarate admise. În acest caz, procentul de promovabilitate a fost de 61,91%. Dacă tragem linie, în total, în cele 11 luni de activitate, procentul final a fost de 36,87%”.

Proba teoretică are loc zilnic, în sala special amenajată, care se află în sediul  Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Neamţ, găzduită de Forum Center, din Piatra Neamţ. Testarea practică se desfăşoară la Piatra Neamţ, Roman şi Târgu Neamţ.

V. ANDRIEŞ