NEAMȚ: Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț desfășoară permanent acțiuni pentru depistarea și tragerea la răspundere a celor care conduc autovehicule pe drumurile publice, deși se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

La data de 30 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din localitatea Bălțătești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vadului din aceeași localitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,48  mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.      

***

La data de 30 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 38 de ani, din Pângărați, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal 135, în localitatea Tarcău.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat o valoare de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 30 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au depistat în trafic un tânăr, de 21 de ani, din Roman, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 15 D.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, polițiștii au stabilit că, autoturismul i-ar fi fost încredințat pentru a-l conduce de o tânără, în vârstă de 20 de ani, din localitatea Ruginoasa.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.