Ieri , 29 martie, începând cu ora 09:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a desfășurat Competiţia de descarcerare şi prim ajutor calificat – faza I – inspectorat în parcarea de la Sala Polivalentă din municipiul Piatra Neamț, la care au participat echipaje de la Detaşamentele de pompieri Piatra Neamţ, Roman şi Târgu Neamţ.
Competiţia a cuprins două probe, prima constând în descarcerarea din vehicule iar cealaltă în acordarea primului ajutor calificat.
În urma desfăşurării celor două probe clasamentul a fost următorul:
– Locul
I – Detaşamentul de pompieri Piatra Neamţ;
– Locul II –
Detaşamentul de pompieri Târgu Neamţ;
– Locul III –
Detaşamentul de pompieri Roman;
– Cel mai bun comandant de
echipaj – Plt. Adj. Andronache Eduard – Detaşamentul de Pompieri
Piatra Neamţ;
Și în acest an, la această competiţie, au participat şi două echipaje de voluntari din cadrul programului de voluntariat ”Salvator din Pasiune”.