Neamț: Cod galben de ploi și ninsori

Se strică vremea. Până miercuri la ora 20, județul Neamț se află sub atenționare cod galben, de ploi și ninsori însemnate cantitativ. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în toate regiunile, local însemnate cantitativ în sud, est, centru și la munte. Se vor acumula cantități de apă de peste 20-30 l/mp și, pe arii restrânse, 40-60 l/mp. Vor fi ploi, ce se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare marți (16 martie), în toată zona de munte și în Transilvania, unde stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. În Moldova, la început vor fi ploi abundente, iar începând de marți (16 martie) vor predomina ninsorile, însemnate cantitativ îndeosebi în zona deluroasă. La munte, la peste 1500 m, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55-75 km/h, iar începând de marți (16 martie), în special în Carpații Meridionali, rafalele vor depăși 80-90 km/h, viscolind ninsoarea.

V.ANDRIEȘ