Întristaţi, cei doi părinţi s-au îndreptat spre casa lor, hotărând să se retragă fiecare în post şi rugăciune. Ioachim a zis către soţia sa, Ana: „Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată, eu mă duc la munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga Lui Dumnezeu, doar se va milostivi şi ne va da nouă un copil”. Iar Ana a început să se roage Lui Dumnezeu cu durere şi cu multe lacrimi, zicând: „Doamne, Atotţiitorule, Cela ce numai cu cuvântul ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să trăiască şi să se înmulţească; Cela ce ai binecuvântat pe Sarra, femeia lui Avraam şi a născut pe Isaac la bătrâneţe şi ai dăruit Anei fiu, de a născut pe Samuel proorocul, dă-mi şi mie roadă pântecelui meu şi nu lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naşte fiu sau fiică, îl voi închina Ţie cu toată inima şi-l voi da să slujească în biserica slavei Tale.” (I Regi 1, 11).
Îngerul Gavriil se va arăta fiecăruia, spunându-le că rugăciunea lor a fost ascultată şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le vesteşte că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un vas ales Lui Dumnezeu. (Luca 1, 4-23).
„Nicio naștere n-a adus omenirii atâta bucurie…”
„Născând cuvioasa Ana pe această fiica binecuvântată, casa lor bătrână s-a umplut de multă bucurie şi lumină, deoarece multă şi mare era tristeţea şi aşteptarea de până atunci. Numele pe care îl aleg şi-l pun părinţii copilei lor e un nume dintre cele mai frumoase care se obişnuiau la vechii evrei. Acest nume feminin este Miriam, Mariam sau Maria şi însemnează «cea plăcută», «cea frumoasă» sau «doamna», «stăpâna» sau Despina, cum îi spun grecii. Toate aceste însemnări ale numelui ei i se potrivesc în chip desăvârşit, pentru că de la naşterea sa, minunata copilă Maria era plină de toate însuşirile şi darurile trupeşti şi sufleteşti. Fiind plină de har de la naşterea sa, Sfânta Maria Fecioara a rămas plină de dar pe tot timpul vieţii sale pământeşti. Deplinătatea acestui dar dumnezeiesc ce umplea fiinţa sa şi se revărsa peste întreaga ei făptură o apăra de orice păcat. Astfel, prin darul lui Dumnezeu, păcatul n-a atins nici trupul şi nici sufletul ei, încât locaşul Domnului nostru Iisus Hristos s-a păstrat curat, şi trupeşte şi sufleteşte. Totuşi, fraţi creştini, Sfânta Fecioară Maria s-a născut după toate legile naturale ale naşterii omeneşti şi ca urmare, ea nu a fost scutită de păcatul strămoşesc, de care a fost scutit numai Fiul ei dumnezeiesc. Această stare de sfinţenie personală, dublată ca de o umbră de păcatul strămoşesc transmis prin părinţi, se continuă la Sfânta Fecioară până în momentul Bunei Vestiri.
În acest moment al Bunei Vestiri, la 25 martie, după ce Sfânta Fecioară primeşte, în chip liber, să fie Maica Fiului lui Dumnezeu – prin acel cuvânt către înger: «Fie [Mie], după cuvântul tău», deşi nu ştia de bărbat – este curăţită deplin de toate urmările păcatului strămoşesc prin coborârea Duhului Sfânt peste ea (…)
Nicio naştere din câte cunoaşte istoria lumii n-a adus omenirii întregi atâta bucurie, câtă bucurie a adus în lume naşterea Sfintei Fecioare Maria. De la naşterea ei, un nou orizont se deschide pentru omenirea întreagă şi de atunci începe a se scrie o nouă istorie în lume, istoria mântuirii neamului omenesc sau, cum spune sfântul Ioan Damaschin: «Astăzi este începutul mântuirii noastre»”.
(din „Predica părintelui Sofian Boghiu la Praznicul Naşterii Maicii Domnului”, în „Părintele SOFIAN”, Editura Bizantină, 2007, Bucureşti)
Irina NASTASIU