Naşterea Domnului este sărbătorită de către creştinii din întreaga lume în fiecare an, pe 25 decembrie. Sărbătoarea marchează naşterea trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, acesta fiind începutul lucrării Sale mântuitoare pe pământ.
Conform Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, Mântuitorul se naşte din Preasfânta Fecioară Maria pentru a mântui neamul omenesc, într-o iesle simplă, aflată într-o peşteră săracă. Iosif şi Maria veniseră din Nazaret în Betleem, cu ocazia recensământului ordonat de proconsulul Quirinius, pe vremea împăratului Octavian Augustus. Negăsind găzduire în cetate, cei doi se adăpostesc într-o peşteră păstorească, unde Maria Îl naşte pe Pruncul Sfânt.
Naşterea Mântuitorului a fost însoţită de semne dumnezeieşti: un cor de îngeri cânta „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oamenii bunăvoire!”. De asemenea, tradiţia spune că, în ziua Naşterii Pruncului Sfânt, trei magi au venit să I se închine, călăuziţi de o stea. Magii îi aduc în dar Pruncului aur, smirna şi tămâie, daruri cu o semnificaţie aparte: aur – deoarece Hristos era împărat, tămâie – precum unui Dumnezeu şi smirnă – precum Aceluia ce va patimi şi va muri pentru păcatele noastre.
Dintotdeauna, Crăciunul a reprezentat un prilej de mare bucurie pentru creştini, în special pentru copiii care merg să colinde, împodobesc bradul, merg la biserică şi se bucură, alături de părinţii lor, de Naşterea Domnului. În amintirea stelei care i-a condus pe magi, copiii obişnuiesc să meargă, în ziua de 25 decembrie, cu Steaua, vestind că Fecioara Maria a născut pe Mesia.
„Un gând bun, şi copiii noştri vor primi cel mai frumos cadou de Sfintele Sărbători!”
„Trăim realitatea unor vremuri, în care şi la noi în ţară, la fel ca peste tot în lume, Crăciunul se arată foarte devreme, scăldat într-o uriaşă risipă de lumini şi culori. Ai crede că toate jocurile de artificii ale lumii, ţâşnite-n văzduh şi sparte în milioane de jerbe sclipitoare, s-au aninat în copaci, pe balcoane, pe stâlpi, prin grădini, pe acoperişurile clădirilor, în ghirlande de văpăi sărbătoreşti.
Fireşte, întâia şi marea bucurie e a copiilor, Moş Crăciun, pe cât de bătrân, pe atât de ispititor, surâde din desagă şi făgăduieşte la nesfârşit. Părinţii i se supun cu mare lepădare de sine şi-i mută sacul sub crengile bradului festiv, coalizaţi într-o universală şi superbă amăgire a vârstei de cristal (…)
Din păcate, există printre noi destui creştini care sărbătoresc un Crăciun fără Iisus, o Bobotează fără aghiasmă, un Sfânt Ioan fără Ioan şi, mai ales, un An Nou într-un revelion perpetuu, fără sfârşit, condimentat cu narcotice vaporoase, straie impudice şi aburi etilici. Nimic alarmant, dacă o astfel de petrecere în lanţ nu s-ar contura ca mod de viaţă al multora din tinerii noştri de azi, fără nici o apărare legiuită într-un mediu din ce în ce mai agresiv şi mai dizolvant.
Pornind de la premiza că planeta noastră este opera lui Dumnezeu, sunt un partizan al mişcărilor ecologiste, care nu-şi propun altceva decât refacerea şi menţinerea pământului în toată puritatea, frumuseţea şi rodnicia lui. Nu am auzit însă de un ecologism spiritual, de un curent împotriva poluării sufletelor tinere, sistematic agresate de libertinajul mediatic care le inculcă gustul pentru vulgaritate, pornografie, violenţă şi desfrâu. Or, gustul viciat devine mentalitate, iar mentalitatea deviată răstoarnă valorile, consfinţind anormalitatea drept normalitate, în interiorul unei libertăţi prost înţelese şi rău folosite. Aceasta, însă, nu exclude neputinţa de a înţelege libertatea în sensul ei profund şi adevărat. Cum am înţeles-o noi? Libertatea de a nu mai respecta regulile de circulaţie rutieră, libertatea de a devasta adăposturile din staţiile de autobuz, libertatea de a fi dezmăţaţi, libertatea televiziunii de a afişa neruşinarea, libertatea presei de a cultiva limbajul mitocănesc, calomnia şi asasinatul moral, libertatea copilului de a-şi sfida părinţii, libertatea mamei de a-şi ucide pruncul nenăscut, libertatea legii de a consfinţi anormalul drept normal, libertatea sindicalistului de a impune legea ciomagului, libertatea patronului de a-şi ascunde veniturile, libertatea frontierelor de a înstrăina bunuri culturale şi de a asigura invaziile nocive de tot felul, libertatea insului de a crede că poate oricând să facă ce vrea… Nu este liber cel care poate să facă şi să spună ce vrea, ci este liber cel care spune şi face ceea ce trebuie şi ceea ce este cuviincios.
Avem o lege pentru protecţia copilului, dar ea nu se resimte şi pe micul ecran, şi cu atât mai puţin în şcolile publice unde funcţionează, obligatoriu, aşa-zisele programe de sănătate care-i învaţă pe copii cum să îmbătrânească vertiginos prin depravare planificată. Avem o lege antidrog, dar nu şi una antidezmăţ. Avem o lege anticorupţie, dar nu şi una antiseducţie. Avertismentul antialcoolic devine timid şi neputincios în vecinătatea imediată a beţivului proclamat erou. Ora de religie nu poate face mare lucru, dacă eforturile Bisericii nu sunt sprijinite de instituţiile statului, de societatea civilă şi, nu în ultimul rând, de presă. Ne interesează copiii străzii, dar nu avem dreptul să-i uitam pe copiii maidanului moral. Astăzi suntem într-o febrilă căutare de soluţii împotriva crizei şi a sărăciei, dar nu vom face nimic fără remediile spirituale împotriva acestei crime lente şi bine studiate care distruge conştiinţa tinerilor.
Zadarnic curăţim pământul de gunoaie, dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte. Vă rog, părinţilor, ocrotiţi-vă copiii! E vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie. Un gând bun, şi copiii noştri vor primi cel mai frumos cadou de Sfintele Sărbători. La mulţi ani!” (fragment din „Pastorala la Naşterea Domnului – 2010, a Mitropolitului Bartolomeu Anania).
Irina NASTASIU
