Născut viu, la domiciliu, decedat până la venirea ambulanţei

bebelus mort* Icuşeşti, comuna cu 3 bebeluşi morţi în ultimele trei luni!

* Una dintre gravide a susţinut că nici măcar nu ştia că este însărcinată, iar cealaltă, care a născut gemeni, n-a trecut pe la medicul de familie până în luna a VII-a

* „Educaţie sanitară cu forţa nu se poate face”, spune doctoriţa din comună

Bebeluşul găsit mort la câteva ore după ce a fost adus pe lume acasă, în condiţii improprii, s-a născut viu. Concluzia a fost formulată ieri, de medicul legist al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, care a efectuat necropsia copilului născut, joia trecută, dintr-un cătun din comuna Icuşeşti. Iniţial, doctorul de pe ambulanţă care s-a deplasat la domiciliul lehuzei a crezut că bebeluşul a fost născut mort, nefiind găsite urme vizibile de violenţă pe trupul firav. Mama fătului a susţinut că nu se ştia gravidă, deşi mai are acasă 3 copii, astfel încât nu a avut o sarcină supravegheată de medic. A născut acasă, fără asistenţă medicală de specialitate, astfel încât bebeluşul nu a putut beneficia de aspiraţia mucozităţilor din căile respiratorii.

” Lipsa oxigenului a cauzat hipoxie cerebrală. Cauza morţii este hemoragie cerebrală şi hemoragie gastro-intestinală. Cordonul ombilical nu a fost înfăşurat în jurul gâtului, deci nu s-a pus problema unei posibile ştrangulări în momentul naşterii. A fost o expulzie rapidă, pe fondul unei patologii utero-placentare a mamei şi din păcate la făt nu s-a putut interveni pentru degajarea imediată a căilor respiratorii, astfel încât a survenit decesul. Poate dacă această naştere s-ar fi produs într-o unitate sanitară, sub supraveghere medicală, acest copil ar fi avut o şansa la viaţă”, ne-a declarat dr. Oana Onu, directorul medical al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.

Mama copilaşului mort este internată în secţia de Ginecologie a spitalului, iar medicii spun că se află în afara oricărui pericol.

Tragedie la indigo

În urmă cu nici 3 luni, o tragedie trasă parcă „la indigo” s-a produs în aceeaşi comună- Icuşeşti. O femeie în vârstă de 38 de ani, gravidă în luna a saptea cu gemeni, a născut acasă şi ambii copilaşi au murit. În momentul în care cadrele medicale de la Ambulanţă au ajuns la domiciliul gravidei, aceasta născuse, iar unul dintre gemeni era mort. Celălalt copil mai respira, astfel încît a fost luat împreună cu mama şi dus de urgenţă la Spitalul Municipal Roman. În ciuda eforturilor neonatologilor, şi cel de-al doilea nou-născut a pierdut lupta cu viaţa. Medicii cred că gemenii ar fi avut o şansă la viaţă dacă ar fi venit pe lume în spital, acolo unde există echipamente de terapie intensivă pentru prematuri. Din păcate, însă, nici această femeie nu a avut o sarcină monitorizată. Dr. Ana Ciobanu, medicul ei de familie, ne-a declarat că gravida a fost luată în evidenţe cu foarte puţin timp înainte de a naşte, prin luna a VII-a.

„Educaţie sanitară cu forţa nu se poate face. Gravidele, fie ele asigurate sau nu, beneficiază de unele investigaţii medicale gratuite, dar noi nu avem de unde să ştim că sunt însărcinate dacă nu vin să ne spună. Acesta este nivelul de educaţie, aceasta este realitatea, din păcate”, ne-a declarat dr. Ciobanu.

Printr-un proiect legislativ supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Sănătăţii, privind normele de aplicare ale noului Contract Cadru au fost introduse unele servicii de supraveghere a sarcinii şi lehuziei, respectiv o consultaţie pentru fiecare trimestru de sarcină şi o consultaţie în primul trimestru de la naştere.

Însă în primul rând trebuie identificate cauzele care determină femeia să nu se prezinte la consultaţii prenatale, în condiţiile în care nu există comună în care să nu existe un medic de familie. Medicul nu este obligat să meargă din casă în casă pentru a se interesa câte femei gravide sunt în localitatea respectivă şi pentru ca acestea să fie luate în evidenţă. Despre un program bine pus la punct privind educaţia sanitară a femeii, responsabilizarea acesteia dar şi a medicului- nici un rând.

Geanina NICORESCU