Publicul pietrean a umplut Sala Mare a Consiliului Județean, în una din serile trecute, pentru a viziona spectacolul denumit „Trecea fanfara militară“, organizat de Asociația Cultural Social Economică „Christiana“, în parteneriat cu Liceul de Artă „Victor Brauner“ Piatra Neamț și Palatul Copiilor Piatra Neamț.
Programul instrumental, extrem de apreciat de către public, a fost asigurat de Fanfara „Emanuel Elenescu“, dirijor profesorul Teodor Cataramă, de la Liceul de Artă „Victor Brauner“. Aplauze au adunat și majoretele de la trupa Bubbles, coordonator profesor Biana Măzăreanu și două dintre perechile de campioni de la Clubul de dans sportiv Reflex Dance Piatra Neamț, care au evoluat pe melodiile sacadate ale fanfarei, ori pe valsuri vieneze. Câțiva dintre instrumentiștii de excepție de la „Victor Brauner“ au apărut în fața publicului cântând la nai, saxofon, vioară, acordeon, țambal, iar Ana Maria Lupu și Mara Apetrei au impresionat prin vocile lor excepționale. Publicul nu a fost nepăsător nici față de prestația tinerilor din Ansamblul „Codrii Neamțului“, care au asigurat o atmosferă specifică Sărbătorilor de Iarnă, venind pe scenă cu colinde și urături.
Artiștii au fost premiați de către Cristina Demetercă, vicepreședinta Asociației Cultural Social Economice „Christiana“, pentru participarea la eveniment. După circa două ore de spectacol live, publicul a aplaudat puternic evoluția celor prinși în spectacol, fundalul muzical fiind asigurat de cei circa 20 de tineri din Fanfara „Emanuel Elenescu“, care au interpretat cunoscuta melodie „Trecea fanfara militară“. (Z.C.)