Aşa se numeşte – Cufărul Borleştiului. E o pagină de suflet pe o reţea de socializare, este muzeu, jurnal, odaie cu lucruri de valoare, ladă de zestre şi cutie de amintiri. Este şi o inestimabilă lecţie de educaţie la care sunt provocaţi cei tineri sau mai în vârstă deopotrivă.
A fost creată această pagină de o borleşteancă ce doreşte, deocamdată, să rămână în umbră. Maria (aşa îi vom spune) îşi justifică decizia prin faptul că în Borleştiul patriarhal de altădată acum sunt patimi şi orgolii, interese, şi-a mai băgat coada şi politica… „Nu contez eu ca persoană şi vreau să ţin acest cufăr departe de răutăţi şi interpretări”, spune Maria.
Între poza de profil (una alb negru, cu o tânără îmbrăcată în ie) şi cea de copertă (color, cu câteva copiliţe pe iarbă, tot în costum popular) este desenat scopul acestui loc de suflet – revitalizarea apropierii faţă de tradiţiile satului (în general) şi a unui simbol al poporului român, IA (în special).
Pagina de facebook „Cufărul Borleştiului” a fost creată pe 13 noiembrie 2014. Am stat de vorbă cu Maria despre acest demers deosebit peste vreo două luni, prin ianuarie 2014. De abia acum – mea culpa! – am reuşit să pun în text aceste câteva rânduri ce merită dedicate, deopotrivă, acestei tinere deosebite dar şi tuturor celor care, ca şi ea, umblă în lada de zestre a comunităţilor din Neamţ şi scot la iveală valori şi nestemate ascunse.
La momentul înfiinţării ei, pagina obţinuse, în nici 24 de ore, 100 de likeuri. Acum are peste 2200 şi – reţineti! – nu pentru silicoane, botoxuri, înălţimea tocului cui sau fete dezbrăcate ci pentru poze vechi sau actuale cu costume populare, cu obiecte arhaice, cu momente din viaţa satului de altădată.
De ce a apărut acest “cufăr”? Din dorinţa Mariei de a avea o ie adevărată, aşa cum purta bunica ei. A căutat prin sat, a căutat pe internet, a văzut pagini pe aceeaşi tematică şi încercând să găsească şi să salveze cât mai multe ţesături vechi, cât mai multe “macaturi”, a apelat la această metodă. În scurt timp, de la scopul iniţial “o ie” a ajuns la stârnirea unei adevărate emulaţii. La Borleşti au început să fie organizate… ŞEZĂTORI! La început mai timid, cu câteva doamne dormice de parfumul acelor întâlniri de altădată. Apoi, tot mai cu curaj, de aceste şezători arătându-se interesate şi doamne mai tinere sau chiar adolescente.
Şi, precum în epocile vechi când comunicarea se făcea la târguri, iarmaroace etc, acum, graţie netului, Cufărul Borleştiului promovează propriile maseje dar şi pe cele ale unor pagini similare. “Fiecare IE și cămașă românească are scrisă pe ea o poveste în semne cusute. Spune lumii de unde vii, cine ești și ce îți dorești în viață. Se conectează cu toate poveștile cusute vreodată pe acest pământ, cu toate poveștile colindate și horite, cu dorul tău, al meu, cu dorul nostru și al tuturora.
De 1 Decembrie purtăm ii, ne îmbrăcăm românește și proiectăm lumii povestea noastră despre România, despre locul unde ne-am născut, despre părinți, despre prima dragoste, despre românii care ne-au influențat, fie că sunt prieteni dragi sau oameni care au schimbat lumea.
De 1 Decembrie spunem povestea luminoasă a României, o poveste despre legendele și tradițiile românești, despre spiritualitatea solară a neamului, despre oamenii ce încă trăiesc în basmele adevărate din satele noastre de munte.
De 1 Decembrie, fiecare dintre noi devine un ambasaDOR al RomânIEI.
Comunitatea La blouse roumaine, alături de Semne Cusute, vă invită să participați la crearea celei mai frumoase povești despre RomânIA pe care o vom spune împreună, pe facebook și în toată lumea.
Folosiți texte, fotografii, videoclipuri și mult suflet. Împărtășiți cu noi și prietenii voștri povestea nespusă a RomânIEI”, îndemna Cufărul Borleştiului înainte de Ziua Naţională.
Pagina e plină nu doar cu poze sau mesaje care îndeamnă la românism ci şi cu diverse sfaturi, învăţături, obiceiuri: „Poveşti din sat: Pe timpuri, cânepa care urma să fie folosită pentru ţesături, uneori era cultivata pe marginea lanurilor de porumb, împiedicand astfel animalele să intre şi să distrugă porumbul”. Sau: “Noaptea de Sfantu Andrei îmi va aduce aminte întotdeauna de mamaia… mă trimitea să ung cu usturoi toate uşile, ferestrele şi portile <<să fim păziţi de cei ce nu-s împăcaţi>>, asa cum zicea ea. Nu inŢelegeam, dar aveam un fior ciudat făcând ce imi cerea… şi acum, am făcut la fel. Nu stiu de ce. Poate ca să păstrez ceva de la ea”. Sau: “Brâncuşi: <<Domnule, eu am purtat opinci. De regulă, opincarii sunt oameni cinstiţi, care n-au bani să-şi cumpere pantofi. Am întâlnit înţelepţi în opinci, am văzut proşti cu joben şi monoclu>>”.
Sunt, de asemenea, multe-multe postări despre ia românească, despre modele, altiţe, cusături, despre tradiţii, despre gestul deosebit al borleştenilor aflaţi pe meleaguri străine de a promova şi acolo obiceiurile de acasă, despre borleşteni de altădată – preoţi, profesori, organizatori de căiuţi sau hore, păstrători de tradiţii – şi despre gândurile lor.
Şi toate aceste sunt fie postate pe net, fie discutate în şezătorile care revin în actualitate la Borleşti. Unde se discută şi despre portul popular, despre tehnici de conservare dar şi despre bucatele de altădată: “Şi astazi am avut şezătoare… Timpul ne-a fost subiect… dar ceaiul şi plăcinta cu dovleac ne-au făcut să ne facem timp să stăm în loc pentru câteva clipe”.
Şi, peste toate, rămâne crezul inimoasei care a reinventat “Cufărul Borleştiului” şi care a tranformat dorinţa de a avea o cămaşă ca buna ei în pretext şi scop ca borleştenii şi nemţenii să nu uite de unde au plecat şi, la rândul lor, să-şi înveţe copiii să poarte ie şi tricolor: „Undeva pe drumurile de munte pe unde a umblat şi Calistrat Hogas, m-am pornit în cautarea unei Ii. Cunoşteam în suflet doar îndemnul de a coase din nou visele si dorintele pe care le-a cusut o bunica pe o Ie. Se spune că Ia are vise cusute, zâmbete şi lacrimi cusute în firele florilor sau semnelor ei. Se spune că Ia este calendarul vietii noastre… drumul meu continuă chiar dacă mi-am găsit aleasa Ie”.
Felicitări şi succes, “Cufărul Borleştiului”!
Daniel VINCA
…………………………………………….
Tăcere…
Dacă aveţi bunici, să nu-i uitaţi… Pare stereotip şi-o auzim de-atâtea ori că uneori nici nu-i mai înţelegem sensul.
Ca să nu explic de ce am ales să mentionez acea sintagmă, am să povestesc ceva. Nu mi-am vizitat unii dintre bunici prea des… cu unii am trăit, cu ceilalţi m-am văzut mai rar. Dar de cate ori mergeam la ei, primul lucru era să-i cotrobăi bunicii prin odăi… pentru mine era ca un muzeu… lucruri simple, aceleaşi scoarţe, aceleaşi macaturi sau covoare; ca în orice casă de bunici… şi de fiecare dată găseam câte ceva. Şi într-o fugă mă duceam la ea, de fiecare dată cu aceeaşi întrebare.
– Pot să am eu asta? Te rog, mi-l dai mie? Şi fără nici măcar să ridice privirea, cu o voce blânda, primeam acelaşi răspuns.
– Ia-l mama, că eu ce-am s fac cu el? … că tot ţie iţi rămâne. Atunci nici nu băgam de seamă sensul vorbelor ei.
Azi, peste ani, după mulţi ani… le-am vizitat casa. Căutam, poate sufletul-mi căutam.
Cu acelaşi gest, cu aceeaşi paşi, acum mai mari… am cotrobăit prin dulapuri, pe sub muşamale, mileuri… şi cu un coşuleţ de nuiele, cu acelaşi glas, cu aceeaşi întrebare, am iesit la uşa din faţă şi vorbele mele au avut acelaşi sunet:
– Pot să am eu asta? Te rog, mi-l dai mie? Şi n-am văzut nici o privire şi n-am auzit nicio voce blandă şi n-am primit acelaşi raspuns… Ce am primit, a fost doar recea tăcere.
(21 noiembrie 2013, Cufărul Borleştiului)
marie draga inainte de a te ocupa de cufarul borlestean trebuia sa pui mana si capul sa te documentezi.costumul national din satele comunei borlesti nu include iia.poate ai avut pe cineva la cooperativa mestesugareasca avantul roznov fiindca acolo se confectionauii.bunica ta nu a purtat la costumul national iie ci camasa nationala.asadar dupa documentare si evidentierea tuturor satelor din comuna borlesti te pot ajuta cu lucruri originale.virtual dte descurci bine dar undefuncioneaza zcest muzeu la borlesti?
Stimate domnule Alexandru, cu tot respectul, am sa va folosesc cuvintele, asa ca, „inainte de a” va exprima asupra documentarii mele ar trebui sa nu faceti supozitii daca am pus sau nu mana sa ma documentez. Bunica mea s-a nascut in anul 1925 si si-a cusut prima camasa/Ie cam cand avea 10 ani. Ea a folosit termenul „ie” asa cum multi altii folosesc acest termen pentru a face diferenta cand se vorbeste despre camasa femeiasca si celelalte tipuri de camasi. Si pentru ca nu imi arog nici un merit, ci doar acela ca imi place sa citesc, am sa citez doi oameni care in actualitatea de azi, la nivel national au studiat si pot oferi informatii documentate in acest domeniu.
Horatiu Silviu Ilea (absolvent al sectiei de Istorie a Artei din cadrul Facultarii de Istorie a Universitatii din Bucuresti)
„Ie – ca denumire … ea este o denumire scoasă la inceputul secolului al XX-lea … primul a folosi-o domnul Tzigara Samurcaș, făcând diferența în vechile registre dintre cămașa cu poale si cea fără poale, cea fără poale fiind numită ie , mai demult erau denumite si cele cu poale și cele fără poale cămăși – cămăși cu brezărău, cămăși drepte/ cămeșoaie, cămăși cu lăncez, cămăși cu platcă, cipag și alte denumiri regionale.”
Ioana Corduneanu (arhitect si creatoarea paginii Semne Cusute, pe care o recomand ca si documentare)
„…atunci lumea cunostea mai bine toate tipurile de camasi. Spre exemplu, daca spuneai: „camasa cu ciupag”, „camasa cu lacez”, „camasa cu brezarau” – era evident ca e vorba de o camasa incretita la gat, adica o ie / iie. In plus, folosind termenul ciupag / lacez / brezarau – descriai si felul in care se incretea sus: cu un guleras mic, cu un snur, etc….daca am reusi sa invatam cu totii si sa vorbim aceeasi limba, cel mai probabil n-am mai spune „iie”. am spune camasa cu altita, camasa cu, camasa cu. ….. o varianta ar fi ca iie / iia inseamna camasa exclusiv femeiasca, dupa sufix”
Va multumesc de mesaj si apreciere. Un muzeu fizic in comuna Borlesti nu exista, dar asta nu inseamna ca dumneavoastra nu puteti contribui cu „lucruri orinale” postand pe acea pagina virtuala.
Felicitari !!!
BRAVO! fata frumoasa,TU care promovezi frumosul.