Munca în luna martie: 10 la negru și 149 la gri

ITM-HarleaOpt angajatori au fost depistați cu 10 persoane care munceau fără a avea forme legale de angajare.

Inspectorii de muncă au continuat luna trecută verificările la angajatorii nemțeni, din cele 187 de unități controlate fiind găsite abateri grave la 15 dintre acestea, sancționate cu amenzi. Amenzile pentru munca la negru au însumat 100.000 lei. „În luna martie au fost controlați 187 agenți economici, fiind aplicate 18 sancțiuni contravenționale, din care 15 amenzi ce au însumat 114.000 lei, și 3 avertismente contravenționale, pentru încălcări ale Legii nr. 53/2003 republicată și a HG nr.500/2011. Au fost depistați 8 angajatori la care lucrau 10 persoane fără forme legale de angajare, cuantumul amenzilor aplicate fiind de 100.000 lei“, a declarat Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț.

În cazul celor 149 de persoane pentru care angajatorii au înregistrat contractele individuale de muncă în registrul general de evidență al salariaților în format electronic depășind termenul, legea spune că documentul trebuie introdus on-line cel mai târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariat. „În aceste situații au fost dispuse 111 măsuri pentru remedierea neconformităților“, a mai precizat Nicolae Hârlea.

Pe partea de protecție a muncii, în luna martie au fost realizate 120 vizite de control și evaluare la unități economice din județ, fiind depistate abateri sancționate cu 140 de amenzi ce au însumat 55.000 lei.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț a fost notificat de producerea a 7 accidente de muncă soldate cu incapacitate temporară de muncă a victimelor, în luna martie.

În total, au fost verificați 307 agenți economici și s-au constatat 484 deficiențe în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, fiind dispuse tot atâtea măsuri pentru remedierea deficiențelor și aplicate 158 de amenzi totalizând 169.000 lei.

Cristina IORDACHE