Mugur Cozmanciuc: „Mărirea taxelor şi impozitelor în Piatra Neamţ n-a fost o decizie discutată în PNL!”

Încălcarea statului PNL, singurul motiv pentru care Biroul Permanent Local Piatra Neamţ a fost dizolvat
Decizia BPJ, greu de schimbat la Bucureşti

Conferinţă de presă ieri, la PNL Neamţ cu cap de afiş preşedintele partidului Mugur Cozmanciuc şi relativ noua echipă, prezentată ieri oficial presei, deşi, în mare, se cunoştea.
Motivul conferinţei a fost precizat clar, încă de la început, de către deputatul Cozmanciuc „situaţia din PNL necesită clarificări şi elemente de completare”. Tema, evident – dizolvarea Biroului Politic PNL Piatra Neamţ în frunte cu preşedintele Dragoş Chitic.
Liberalii au mers cam cu aceleaşi argumente, încălcarea statutului de către primarul de Piatra Neamţ şi o parte a membrilor Biroului.
Constantin Teodorescu, consilier local şi vicepreşedinte al partidului a spus că „de 20 de ani, de când sunt în PNL , nu mi-am dorit să ajungem la astfel de decizie. Dar această decizie s-a impus, conform statutului. Toţi membri BPJ au ajuns la această decizie. Contează ce va urma de acum înainte”.
Mihai Stoica, prim-vicepreşedinte, consilier judeţean, a marşat tot pe ideea statutului, pornind de la declaraţia liderului PNL, Ludovic Orban, făcută în aprilie 2017 la Piatra Neamţ, înaintea Congresului pentru alegeri interne, aceea că „fiecare membru PNL trebuie să cunoască statutul şi să îl respecte. Decizia BPJ Neamţ este legală şi statutară. Se impunea, pentru că la alegerile euro-parlamentare vrem să obţinem peste 50% parlamentare la Piatra Neamţ. Am votat această decizie şi o susţin până la capăt”.
George Lazăr, primul care a ieşit public şi şi-a asumat declaraţiile anti Dragoş Chitic, a început prin a spune că el crede în destinul organizaţiei PNL Neamţ pe care o vede, în viitor, puternică şi deschisă către cetăţeni. „Construim o echipă, suntem o echipă, chiar dacă sunt persoane care au fost în această echipă şi au făcut un pas lateral, sfătuiţi, sau din proprie iniţiativă”.
Dincolo de declaraţiile de asumare politică a deciziei BPJ s-au adus argumentele care ţin de statutul şi organizarea internă a partidului. Preşedinta Comisiei de Arbitraj, avocat Roxana Lohan, a lăsat să se înţeleagă că nu există loc de negociere când e vorba de statut, dar şi că orice persoană „direct interesată poate depune contestaţie”. Consilierul Judeţean Bogdan Buhuşanu, şeful Comisiei de Cenzori a reluat tema argument-încălcarea statutului, amintind şi de unele încălcări ale obligaţiilor financiare, în timp ce secretarul general adjunct, Cezar Sava consideră că decizia BPJ „s-a impus pentru a rezolva micile disensiuni din cadrul organizaţiei”.
Ce se va întâmpla în continuare la PNL Piatra Neamţ? Nimic nou de joi şi până ieri, la ora conferinţei: un comitet interimar se va ocupa de organizarea noului Birou, va fi numit un preşedinte interimar care nu va putea candida pentru funcţia de preşedinte la alegerile interne. Dragoş Chitic are la îndemână instrumentul contestaţiei, dar aici, Mugur Cozmanciuc a lăsat să se înţeleagă, fără a spune explicit, că şansele sunt minime, repetând şi subliniind că totul s-a făcut legal.
Unul din motivele pentru care Dragoş Chitic a fost sancţionat a fost acela că nu şi-a achitat obligaţiile de cotizaţie – nu ca simplu membru PNL , ci în calitate de ales local. Vorbind de obligaţii financiare, ne-am amintit că la iniţiativa domnului primar, s-au dublat taxele şi impozitele în Piatra Neamţ iar pentru clădirile nerezidenţiale s-au mărit de 4 ori.
Cum nici pe departe nu este o măsură de dreapta, l-am întrebat pe şeful PNL Neamţ, Mugur Cozmanciuc, dacă măsura s-a discutat în PNL. „Nu”. Ne-am fi aşteptat că da, fiind una care a nemulţumit multă lume, mai ales că s-a eliminat şi reducerea de 10 la sută pentru cei care plătesc până la 31 martie.
PNL nu şi-a asumat aceste măsuri anti-populare, dar nici nu a aruncat pisica în totalitate în curtea lui Chitic, deşi, de acolo vine şi propunerea şi votul. „Probabil au fost motive financiare”, a spus Cozmanciuc.
Mariana OLTEAN TUDOSE