Motociclist accidentat pe E 85

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Roman, a ajuns la spital, în ziua de 13 septembrie, după ce s-a izbit cu motocicleta într-un autoturism oprit, care urma să efectueze un viraj. “Din primele cercetări a reieşit că un bărbat de 46 de ani, din Roman a condus o motocicletă pe E85, din direcţia Roman către Iaşi, iar în localitatea Traian nu ar fi păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din Gherăieşti, care era oprit pe partea carosabilă pentru a efectua un viraj la stânga, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 46 de ani, care a fost preluat şi transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis Poliţia Neamţ. Şoferul maşinii a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Cu acest prilej, oamenii legii recomandă motocicliştilor să poarte echipamente de protecție cu elemente reflectorizante, să păstreze farul aprins și să evite unghiurile din care nu pot fi observați în trafic, iar șoferilor să se asigure temeinic atunci când schimbă direcția de mers.

Geanina NICORESCU