Morișca incompatibilităților

cj
*Unii reclamă că sunt încondeiați cu exces de zel, alții au fost ”albiți” la mica înțelegere
*Prefectura va reanaliza lista cu primari și viceprimari suspectați de incompatibilitate, document furnizat – via școli – de ISJ
*Cazul Vasiloiu / CJ: “Evident atac în Contencios și-i fac plângere penală pentru abuz în serviciu secretarului Daniela Soroceanu”
*Cazul Arcan / CJ: „De ani de zile, cerusem Instanție și Registrului Comerțului desființarea și radierea acelei firme”

Ninsoare a atenuat doar pentru câteva zile un subiect care, în Neamț, în 2014, va face valuri consistente. Pentru unii aleși locali suspiciunea de incompatibilitate sau de conflict de interese va fi mai mult decât un val, un adevărat tsunami care i-ar putea trimite, pentru ani buni, pe tușa politicii și administrației locale.

*Primari și viceprimari raportați de școli după ureche și simpatii

La Prefectură a ajuns deja un document care atestă că ar fi indicii de incompatibilitate la adresa a 7 primari și 30 de viceprimari care ar face parte din Consiliile de Administrație ale școlilor din județ.
Așa cum ziarul Ceahlăul anticipa de acum câteva zile și prefectul George Lazăr are dubii cu privire la exactitatea datelor din situația remisă de Inspectoratul Școlar pe baza datelor culese de la directorii de școli.
”Privim cu circumspecție aceste informații. Le vom reanaliza pentru că și la noi au ajuns semnale că această situație trebuie refăcută cu profesionalism”, a spus prefectul Lazăr.
Ce anume generează circumspecția? Simplu: fie excesul de zel, fie protecționismul de care s-ar bucura unii aleși locali din partea unor directori de școli, în funcție de relațiile de până acum avute cu respectivii.
În traducere liberă – și astfel de semnale au ajuns și la redacția noastră – unii directori au considerat mană cerească faptul că li s-au cerut astfel de informații și – să fie doar neglijență! – s-au făcut că nu văd unele acte administrative sau demisii înainte de unii viceprimari, în cele 15 zile (cum cere legea) de la apariția situației de incompatibilitate.

*Directori care anulează ”legi locale”

De partea cealaltă, sunt semnale că unii directori de școli nu s-au mulțumit cu rolul de arbitru (care le-a fost rezervat la această acțiune) și au ținut să se transforme în jucători care schimbă cursul jocului. Sau în apărători mămoși pentru ”săracul domn’ primar, cum să pățească el așa ceva…”. Mai concret ar fi vorba de câteva cazuri în care – fie prin dispoziție de primar, fie prin hotărâre de consiliu local dar INIȚIATĂ DE PRIMAR – primul ales al comunității ”s-a pus” pe el însuși ca reprezentant al propriei funcții și persoane dar nu figurează pe lista dată de ISJ.
Evident că nu Inspectoratul Școlar a măsluit realitatea ci cei care au cules datele primare din teren, adică directorii de școli.
Și mai concret, ar fi vorba de câțiva primari care deși figurează – dovada fiind acte administrative dincolo de orice dubiu – în aceste CA-uri periculoase, au fost omiși de ”directorii prieteni” din respectiva listă neagră. Acum, când există riscul unor verificări suplimentare care ar putea demonstra falsul, deja se lucrează de zor la motive: unii directori vor invoca faptul că au considerat că așa trebuie întrucât primarii nu au trecut (DE CÂTEVA LUNI) pe la ședințele de C.A, alții vor spune că au trimis lista veche. Probabil că nu e exclusă nici explicația hilară în care vreun director de Școală să aibă tupeul incredibil încât să se substituie Instanței de Contencios Administrativ (singura care poate anula o dispoziție de primar sau o hotărâre de CL) și să spună că ei au considerat un act dat de aleșii locali ca fiind… ilegal, deci nu l-au băgat în seamă.
Rămâne de văzut dacă reevaluarea documentelor promisă de prefect va descoperi astfel de cazuri și (în caz că da), dacă la Prefectură și la ISJ se va merge mai departe, adică la trimiterea celor care au dat date false în fața Justiției pentru abuz în serviciu, fals și uz de fals.
Singura circumstanță atenuantă a unor directori care vor fi prinși cu mâța în sac (dacă vor fi prinși) ar putea fi că ei sunt interimari pe funcție, că știu că acest interimat ține și de politică și de relația bună cu primarul care poate are o ușă deschisă la stăpânire… Evident că aserțiunea de mai sus nu reprezintă un argument juridic ci doar o descriere a unor complicități cu iz penal.
Rămâne de văzut ce va descoperi Prefectura și ce pași vor urma…

*Vasiloiu: „Îi fac plângere penală Danielei Soroceanu!”

Întors luni la serviciu după perioada de convalescență, prefectul George Lazăr și-a intrat din plin în pâine și a și făcut o victimă. Este vorba de consilierul județean Gheorghe Vasiloiu, pentru care George lazăr a semnat, chiar de luni, ordinul de încetare a mandatului.
Nici ieri, Vasiloiu nu primise prin Poștă documentul de la Prefectură. ”Într-o țară normală și civilizată unde instituțiile statului sunt imparțiale, așa e normal, să primești tu hârtia și apoi alții. După ce luni – v-am mai zis – doamna secretar Daniela Soroceanu încerca să-mi dea, printre uși, un document al Prefecturii, de parcă dânsa nu lucrează la Consiliul Județean ci e poștaș la Prefectură, azi (n.r. – ieri) am trăit și surpriza deloc plăcută de a vedea că și presa a primit documentul înaintea mea. Să fim bineînțeleși, nu am nimic cu presa, e normal să aibă acces la informație, dar a da presei un document sau o <sentință> înainte de a i-o da celui vizat, nu mai înseamnă administrație și jocuri de imagine și telejustiție”, a precizat consilierul județean.
Gheorghe Vasiloiu consideră că în cazul său Prefectra s-a pripit și a comis o nedreptate, așa că are de gând să nu stea cu mâinile în sân: „Sunt convins că Prefecturii i-au fost furnizate informații unilateral, în mod tendențios. De aceea, voi ataca în Contencios ordinul Prefectului. După ce mă voi lămuri cu povestea însăilată de doamna secretar, cu certitudine îi voi face o plângere penală pentru abuz în serviciu. Singura rezervă pe care o am acum este dacă îi fac și prefectului, de asta vreau să studiez toată documentația asta stufoasă”.
Cazul pe care prefectul i-a arătat cartonaș roșu consilierului Vasiloiu este legat de presupusa incompatibilitate a acestui prin ocuparea simultană a funcției de ales județean și de membru în CA la unei firme care administrează formația de fotbal Ceahlăul. Vasiloiu susține că verificarea s-a făcut incomplet, altminteri s-ar fi văzut că el nu a semnat niciun document, nu are real o funcție executivă.

Arcan: „Instanța mi-a comunicat că dizolvă firma”

Un alt caz aflat pe masa Prefectului – tot după cercetări asidue realizate de secretarul județului – este cel referitor la vicepreședintele Consiliului Județean, Emilia Arcan.
E vorba de o firmă înființată cu ani în urmă, de aceasta, pentru fiica ei. ”Firma se numește EuropAndra. Nu a derulat nicio activitate pentru că ulterior fiica mea a plecat la facultate la Cluj etc. Inițial i-am suspendat activitatea pentru trei ani. Apoi am zis că nu mai are rost să fie doar pe hârtie, de pomană. Am făcut cerere la Oficiul Registrului Comerțului pentru dizolvare și radiere. Mi-au zis că asta fac. Apoi – așa cum este procedura – au înaintat actele la instanța de judecată. Am primit acasă hârtie cum că instanța a primit dosarul, l-a înregistrat și urmează să procedeze conform cererii mele. Din acel moment am fost sigură că instituțiile statului își fac datoria și că firma va fi dizolvată. Nu am primit ulterior nicio citație, nicio somație – nici măcar de la Direcția de Finanțe – nicio solicitare să mă prezint undeva sau să mai dau vreo hârtie. Constat acum că <vina> mea a fost că nu m-am dus să rup ușile la instituțiile statului, să fac eu, cetățean, poliție ca să-și urmeze cursul niște proceduri formale. Ce să vă mai spun? Și în 2012, când am intrat consilier județean am fost la Registrul Comerțului, să mă asigur că nu am nicio problemă cu nicio firmă, și o doamnă de acolo mi-a spus că firma în discuție nu mai există. Mi-a spus verbal… De unde, păcatele mele, să știu că în țara asta trebuie să ceri munți de hârtii de câte ori soliciți o informație?”, spune Emilia Arcan.

Cam așa e cu morișca incompatibilităților în România, în Neamț. Principiul vechi ”scapă cine poate” e înlocuit uneori în percepția publică de imaginea ”democrației contemporane” (cea cu scândurile din gard – dulăii sar, cățeii se strecoară, proștii rămân pe dinafară).
Ține doar de Prefectură și de celelalte instituții ale statului să demonstreze că această morișcă a incompatibilităților macină corect și nu a devenit un nou instrument politic în mâna unora sau altora.
Vom reveni.

Daniel VINCA