Monroy a jucat o repriză

Aitor-Monroy
Ceahlăul Piatra Neamţ – FC Tiraspol 0 – 0
Ceahlăul a încheiat la egalitate, scor 0 – 0, partida amicală susţinută sâmbătă, la Piatra Neamţ, cu FC Tiraspol, din republica Moldova. Partida de pe municipal a început cu o jumătate de oră întârziere, la cererea formaţiei din Tiraspol, care a fost ţinută şase ore la vamă. Egalul de la finalul meciului a reflectat corect realitatea de pe teren, dar moldovenii au avut situaţiile mai clare de gol. Cele mai mari situaţii de gol ale gazdelor i-au aparţinut lui Bobric. La Ceahlăul, în repriza a doua a evoluat şi spaniolul Aitor Monroy, fotbalist care aparţine lui FC Ceahlăul, dar care în vară a dorit să se despartă de clubul pietrean. „A fost un test bun, chiar util pentru noi şi cred că şi pentru adversar. Ne-am atins scopul, am dorit să vedem la lucru şi jucători care au evoluat mai puţin. Am avut şi trei jucători de la Cetatea Tg. Neamţ, Bobric, Chirilă şi Petrescu, care au avut evoluţii destul de bune. Suntem bine înainte de meciul cu ACS Poli Timişoara”, a spus la finalul jocului tehnicianul pietrean, Vasile Miriuţă. Ceahlăul a început meciul cu următorul 11-zece: Jovic – Dumitraş, Marc, Cazan, Rusu – Hasani, Onciu, Popadiuc, Lucas Garcia, Ştefănescu şi Bobric. După pauză au mai intrat Jicha, Ţepeş, Călin, Tabacariu, Chirilă, Monroy şi Petrescu. FC Tiraspol: Gheorghiev – Radovic, Haciaturov, Novicov, D. Popovici, Sapoval, Bulat, Poiarcov, Zariciniuc – S. Grosu şi Caraneicev. Au mai evoluat Copeliciuc, Livsit, A. Grosu, Soltan, Hausi, Josan şi A. Popovici.