* Deşi a fost a doua din lotul României, Lenuţa Burueană este doar un nume la Europenele de juniori mari
Lenuţa Burueană are un start poticnit în marile competiţii internaţionale. Cu o finală la Mondialele de juniori II, abia încheiate, aruncătoarea pietreană a fost scoasă din lotul României care participă, de ieri, la Europenele de juniori mari, din Italia. Evoluţia tinerei atlete nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, deşi au existat mai mulţi factori care au contribuit la o stare proastă de concurs a sportivei de la CS Ceahlăul- LPS Piatra Neamţ.
Echipa României a făcut cei 1300 de kilometri până la Donetsk cu autocarul şi a ajuns la destinaţie după aproape 30 de ore. Aruncătoarea pietreană a intrat prima în concurs, miercuri dimineaţă, la o zi după lunga călătorie. A reuşit să prindă finala la disc, chiar dacă rezultatul a fost modest faţă de cele mai bune performanţe personale- 42,92 metri, dar după-amiază a aruncat şi mai slab: 42,82 metri.
“Cel mai mult s-a resimţit la greutate, în a doua zi de concurs. Oboseala fizică şi-a spus cuvântul, într-un concurs foarte lung. Au fost aproape 30 de aruncătoare în serie”, a declarat antrenorul pietrencei, Dan Cojocaru.
Deşi era proba în care crescuse constant în acest sezon, greutatea i-a provocat atletei o dezamăgire şi mai mare decât discul. Lenuţa Burueană a aruncat 15,36 metri şi a ratat intrarea în finală.
“Eu nu am fost foarte surprins. Oboseala a fost doar unul din factori. În ultima perioadă, nu am lucrat la parametri normali. Întâi o tendinită, apoi probleme cu genunchii nu ne-au permis să forţăm”, a mai declarat antrenorul Dan Cojocaru.
La întoarcerea de la Donetsk, aruncătoarea de la CS Ceahlăul- LPS ar fi trebuit să se alăture lotului pentru Europenele juniorilor mari, din Italia. Lenuţa Burueană a fost şi înscrisă în două din probe, disc şi greutate, dar va rămâne doar cu numele în arhiva competiţiei.
Lăsată acasă, atleta a revenit la Piatra Neamţ, unde se pregăteşte, de ieri, pentru finalele juniorilor mici şi mari. Până la acestea, va arunca, la sfârşitul acestei săptămâni, la Grand Prix-ul de seniori şi tineret.
* Carla Sescu, argint la FOTE
Carla Sescu a câştigat medalia de argint la Festivalul Olimpic al Tineretului European, care se desfăşoară în Olanda, la Utrecht. Romaşcanca a fost a doua în proba de disc, programată marţi seară, cu 46,37 metri, rezultat reuşit din penultima încercare. Aruncătoarea de la LPS Roman, pregătită de Emilian Floroiu, a fost la 12 centimetri de medalia de aur, câştigată de o atletă din Muntenegru, Kristina Rakocevic (46,49 metri).
Cea mai bună performanţă a romaşcancei de 16 ani, în acest sezon, măsoară 47,41 metri şi a fost reuşită la etapa a doua a Campionatului Naţional pentru seniori şi tineret, la finalul lunii iunie.