Peste 45% din oamenii de afaceri din regiunea Moldovei consideră că dezvoltarea și motivarea personalului reprezintă cea mai importantă problemă legată de activitatea curentă a firmelor. Alte aspecte critice pentru afaceri sunt managementul și coordonarea echipei (aproape 40%) și recrutarea și selecția de personal (35%). Pe de altă parte, antreprenorii din regiunea Moldova consideră, în proporție de 50%, că domeniul în care au nevoie să acumuleze cât mai multă experiență este cel strategic.
Antreprenorii din Moldova consideră că domeniul resurselor umane este cel mai provocator pentru firmele pe care le conduc sau administrează, arată un studiu realizat de Business Days România. Întrebați “Care sunt principalele probleme ale afacerilor unde oamenii de business din regiunea de est cred că i-ar ajuta sfaturi, idei și schimb de experiență?”,aceștia au răspuns în proporție de peste 45% că dezvoltarea și selecția personalului corespund acestui criteriu. Alte aspecte importante legate de gestionarea resurselor umane mai sunt: managementul și coordonarea echipei (aproape 40% din respondenți) și recrutarea și selecția personalului (35%). Alte probleme ale afacerilor, importante pentru managerii din regiune, sunt taxarea și fiscalitatea (40%), precum și branding-ul afacerii (33%).
De altfel, cel mai important domeniu de dezvoltare pentru angajații din subordine este, pentru oamenii de afaceri chestionați, creșterea implicării echipei și dezvoltarea spiritului de echipă (peste 90% din cei chestionați). Alte domenii importante sau foarte importante pentru dezvoltarea salariaților sunt motivarea și recompensarea echipei și planificarea activităților specifice ale companiei.
La întrebarea “Care sunt principalele domenii unde oamenilor de afaceri din regiunea de est le-ar placea să acumuleze experiență? Aproape 50% au răspuns “strategie” peste 35% au răspuns “negocieri”, și peste 30% au răspuns “leadership” și “management”.
La întrebarea care ar fi cele mai importante 5 criterii pentru a participa la un eveniment de business, oamenii de afaceri au menționat în primul rând relevanța temelor dezbătute (peste 96%), oportunitățile de dezvoltare oferite (90,9%), noutățile pe care le pot afla (89,7%), speakerii din cadrul evenimentului (88,3%) și posibilitatea de interacțiune cu alți oameni de afaceri (85,7%).
“În condițiile în care infrastructura deficitară și birocrația le afectează business-ul, oamenii de afaceri din regiunea Moldova știu că echipa este cea mai importantă resursă a firmei lor. Ei știu că de modul cum își motivează angajații depinde viitorul afacerii lor în zona de est a țării. Iar pentru aceasta sunt pregătiți să ia parte la seminarii și evenimente de business care îi ajută să-și păstreze angajații”, a declarat Laszlo Pacso fondator și coordonator Business Days.
I.C.