* Potrivit noilor dispoziții, pensia anticipată parțială se va calcula prin stabilirea ei în raport cu anii de cotizare peste limita minimă * Legea prevede și posibilitatea ca notarii să se asigure la sistemul public de pensii
Începând de duminică, a intrat în vigoare Legea prin care se modifică sistemul de calcul al pensiei anticipate, publicată joi, 14 iulie, în Monitorul Oficial. Potrivit noilor dispoziții, pensia anticipată parțială se va calcula prin stabilirea ei în raport cu anii de cotizare peste limita minimă, și nu printr-o reducere fixă de 0,75% pentru fiecare lună de pensionare anticipată, calculată din pensia cuvenită. De asemenea, legea prevede și posibilitatea ca notarii să se asigure la sistemul public de pensii.
Prin Legea 142/2016 a fost modificat procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare în cazul pensiei anticipate parțiale, de la un procent maxim de 45%, la un procent maxim de 30% ce se aplică în situația unei persoane ce solicită pensionarea anticipată parțială cu 60 luni (5 ani) înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, iar stagiul de cotizare realizat este cu până la 1 an peste stagiul complet de cotizare prevăzut de lege. Astfel, în baza noului mod de calcul, pensiile anticipate parțiale sunt mai mari decât cele stabilite în baza vechiului mod de calcul. De noile pensii se pot bucura, însă, doar persoanele care se pensionează anticipat parțial începând cu data de 17 iulie.
„Reamintim că pensia anticipată parțială se poate acorda, la cerere, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, asiguraților care au realizat stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, precum și celor care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani, la stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate parțiale nefiind luate în considerare perioadele asimilate reprezentate de: perioada stagiului militar; perioada în care solicitantul a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora cu diplomă; perioada în care a beneficiat de pensie de invaliditate; perioada în care solicitantul a fost elev al unei școli militare/școli de agenți de poliție sau student al unei instituții de învățământ din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională pentru formarea cadrelor militare, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, cu excepția liceului militar“, ne-a spus Oana Fodor, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Neamț.
De asemenea, o altă modificare se referă la fracțiunea de an de stagiu de cotizare realizată în grupa I și/sau condiții speciale de muncă pentru care nu se acordă reducerea vârstei standard de pensionare. Potrivit noii legi, această fracțiune de an de stagiu poate fi cumulată cu perioadele de stagiu de cotizare realizate în condiții deosebite de muncă în vederea reducerii vârstei standard de pensionare.
Reducerile vârstelor standard de pensionare prevăzute la art. 55, precum și cele prevăzute de alte acte normative pot fi cumulate, fără ca reducerea totală să fie mai mare de 13 ani, iar vârstele de pensionare reduse în condițiile anterior menționate nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei și de 52 de ani pentru bărbați, respectiv de 45 de ani pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c).
Potrivit informațiilor oferite de CJP Neamț, la această dată beneficiază de plata unor drepturi de pensie anticipat parțială un număr de 1770 persoane, cu o pensie medie de 591 lei, fiind asigurate, în temeiul articolului 6 alin.2 al Legii 263/2010, un număr de 2623 persoane.
Irina NASTASIU