Racla Sfântului Iosif va fi expusă în mănăstire
Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec (foto 1) a fost scoasă, acum două zile, de sub pardoseala bisericii din incinta mănăstirii ctitorite de el și va fi expusă spre închinare credincioșilor care vor trece pragul sfântului lăcaș, informează profesorul Gheorghe Dumitroaia, directorul Complexului Muzeal Neamț.
Migăloasa și pretențioasa operațiune a fost făcută de firma care execută lucrări de modernizare la Mănăstirea Văratec, sub atenta supraveghere și coordonare a specialiștilor de la Complexul Muzeal. „A fost o activitate pregătită din timp la care au concurat reprezentanții mănăstirii, constructorul și specialiștii Complexului Muzeal. S-a derulat ca la carte și urmează ca aceste moaște să fie expuse în biserică”, a precizat Gheorghe Dumitroaia.
Trecut în lumea drepților în anul 1828, Iosif de la Văratec (sau “Pustnicul”, cum i se mai spunea) a fost îngropat chiar în biserica mănăstirii, sub pardoseală, în fața altarului. După șapte ani, conform canoanelor ortodoxe, a fost dezgropat și așezat într-o raclă mai mică, de circa un metru lungime, și reîngropat în același loc. Practic, de 178 de ani nu s-a mai umblat la mormântul care era marcat cu o placă comemorativă și unde enoriașii veneau în pelerinaj.
„Racla se afla cam la un metru adâncime, sub placa de granit (n.r. – foto 2), un strat de parchet și două straturi de dușumea. Am extras-o în bune condițiuni și am predate-o conducerii mănăstirii”, a mai spus directorul Dumitroaia.
Aducerea la suprafață a moaștelor celui de numele căruia se leagă ctitorirea acestei importante mănăstiri din spațiul româno-ortodox se suprapune, din punct de vedere cronologic, cu sărbătorile religioase cinstite cu multă pioșenie la Văratec.
Mâine, Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului va aduce la Văratec mulțime de enoriași, deoarece în această zi este primul hram al Mănăstirii, fixat chiar de la înființare, de Pustnicul Iosif.
A doua zi, pe 16 august, la Văratec se sărbătorește al doilea hram al Mănăstirii, Cuviosul Iosif de la Văratec, deci chiar sfântul scos la lumină acum câteva zile.
Daniel VINCA
Lucrări de renovare la Văratec
Mănăstirea Văratec este, în acest moment, șantierul unor ample lucrări de modernizare și restaurare. Constructorul care a câștigat licitația realizează toate aceste lucrări sub supravegherea arheologilor. În proiect sunt prevăzute lucrări de restaurare a picturii, de refacere a pardoselii, de modernizare a sistemului de iluminat, plus alte reparații, atât la biserică, cât și la alte construcții din incinta complexului monahal.
“Am parafat acum câteva zile protocolul de supraveghere arheologică. Sperăm să se desfășoare în bune condițiuni și am credința că așa va fi pentru că ține de seriozitate tuturor factorilor implicați”, a precizat Gheorghe Dumitroaia.
Cuviosul Iosif
A îmbrăţişat din tinereţe viaţa călugărească. Mai întâi s-a nevoit în obştea Mănăstirii Neamţ, întrecând pe mulţi cu smerenia şi ascultarea. Văzând aceasta, stareţul lavrei l-a făcut călugăr şi ieromonah. Mai târziu, râvnind marilor părinţi, ieroschimonahul Iosif s-a retras la singurătate, în pădurile seculare din apropierea Schitului Sihla. Acolo s-a nevoit mulţi ani în post şi rugăciune, împreună cu doi ucenici ai săi. Până astăzi, locul acela poartă numele de „Chiliile lui Iosif”.
La rugămintea stareţului Paisie, Cuviosul Iosif ajunge duhovnic la o mică sihăstrie de călugăriţe de la Pârâul Carpenului-Pipirig, în anul 1780. De aici se mută cu toată obştea la Schitul de maici Durău, lângă Ceahlău. Acolo organizează o sihăstrie călugărească renumită în partea locului. În 1785 se retrage iarăşi la linişte în pădurile Văratec, ajutând la întemeierea mănăstirii cu acelaşi nume (foto 3), împreună cu schimonahiile Olimpiada şi Nazaria.
După ce formează o obşte de peste 200 de călugăriţe, pe care le povăţuieşte duhovniceşte mai bine de 30 de ani, Cuviosul Iosif Pustnicul se mută în odihna lui Hristos, în anul 1828, şi este înmormântat în biserica mare ctitorită de el.
A fost canonizat de Sfântul Sinod al BOR la data de 5 martie 2008. Tot în acel an, Obștea de la Văratec a decis ca ziua de 16 august când e sărbătorit Cuviosul Iosif să devină al doilea hram al Mănăstirii.
UN MARE SFINT FACATOR DE MINUNI. UN INTELEPT CARE A DESCHIS CALEA.
Am fost de curand la Manastirea Neamtului unde totul e parca parasit , nu tu flori nu tu ordine in general unde nu mai pui ca printre cruciulite si icoane se vinde si vin la sfert , si bauturi carbogazoase de renume , cand o sa apara si tigarile ma intreb eu ……? La Zimbrarie pot sa spun ca-mi era mie rusine de turistii veniti de departe ca nu aveau unde sa parcheze decat pe iarba si prin praf , zona arata oribil oribil . Ce turism sa facem ? Nu mai pui ca se ia taxa la manastirea Neamtului , ce-i asta afacere sau credinta , merita facut un reportaj cu camera ascunsa .