Miza prezidențialelor

 Turul întâi al alegerilor prezidențiale din acest an a adus un rezultat previzibil, în sensul în care competitori în cel de-al doilea tur au rămas candidații propuși de cele două mari „blocuri” partidiste, primul format din PSD și micro-partidele ce satelizează în jurul acestuia, cel de-al doilea din alianța realizată de PNL și PDL, cărora li se adaugă niște partidulețe neimportante, precum abulicul PNȚCD. Dacă actualul premier, Victor Ponta, a intrat în turul doi cu mai puține procente decât se aștepta, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a reușit să depășească un prag psihologic fără de care probabil că, acum, nu ar mai fi contat în calitate de competitor. Desigur, cele două scoruri se „resetează” odată cu cel de-al doilea tur, în ideea că ambii candidați ar reporni motoarele de la zero. Totuși, procentele din primul tur rămân departe de a fi irelevante pentru ceea ce s-ar putea întâmpla în turul al doilea. Mai întâi, procentul de 40% și un pic obținut de Ponta atestă faptul că acesta a reușit să treacă de scorul obținut de PSD la europarlamentare, însă întrebarea care rămâne suspendată în aer, inclusiv pentru strategii și consilierii săi, este dacă mai are de unde aduna voturi. În al doilea rând, intrarea în turul al doilea al unui cetățean român de etnie germană, cu un scor bun, de puțin peste 30%, indică faptul că există o importantă masă critică a populației care a internalizat valorile europene, reușind să depășească sfera îngustă și, deci, limitată a naționalismului ignar. Din punctul meu de vedere, la intersecția dintre aceste două chestiuni aflăm miza din turul al doilea al acestor alegeri prezidențiale.

Pentru a atrage voturi fie de la cei care, în primul tur, au votat cu alți candidați, fie de la cei care nu s-au prezentat la vot, e foarte probabil că premierul Victor Ponta își va acutiza discursiv retorica naționalistă, recurgând, de va fi cazul, și la accente extremiste. Va marșa, de asemenea, în continuare, pe faptul că se află la butoanele Palatului Victoria, că are control pe buget și va mai „extrage” câteva lovituri de imagine în zona pomenilor electorale. Numai în această săptămână de după primul tur am fost cu toții martorii a două astfel de lovituri: majorarea salariilor personalului medical cu 100 de lei (suta de lei rămâne celebră, deci, la un sfert de veac după Ceaușescu!) și dotarea cu 100 de autoturisme a Ministerului de Interne. Dincolo de aceste pomeni bugetare, din banii tuturor românilor, pe care însă doar românii care muncesc le vor deconta anul următor, va interveni, așa cum s-a întâmplat și în prima parte a campaniei prezidențiale, pomana electorală ce intră în sfera de responsabilitate a mașinăriei de partid, PSD fiind un campion, pe toată perioada scursă din 1990 încoace, în această direcție.

Pe de altă parte, Klaus Iohannis va trebui, întâi de toate, să renunțe la a mai fi atât de rezervat din punct de vedere discursiv. Deși s-a consacrat ca fiind un om care tace și face, în bunul stil german, Iohannis va trebui să recurgă, cumva, și la latura emoțională pe care orice politician trebuie să o dețină în portofoliu. Date fiind cele zece procente care-l despart de Victor Ponta, efortul pe care va trebui să-l depună în această ultimă parte a campaniei va trebui să vizeze „desanturi” în Oltenia și Moldova, precum și în Basarabia, unde 400.000 de oameni au drept de vot pentru România, în virtutea cetățeniei. Nu mai puțin, va trebui să accentueze mesajele care să-i aducă la vot pe cei care nu s-au prezentat în primul tur. În 2004, să nu uităm, atunci când s-a confruntat cu atotputernicul Adrian Năstase (și el premier în funcție, precum pupilul său, Victor Ponta, astăzi), în turul al doilea au mers la vot cu 700.000 mai mulți oameni decât în primul tur. Și așa a reușit contracandidatul de atunci al lui Năstase, actualul președinte Traian Băsescu, să întoarcă cele 7 procente care-l distanțaseră în primul tur de primul clasat. Sigur, Iohannis nu este Băsescu la nivelul atitudinii politice, iar 10 procente nu sunt 7. Cu toate acestea, nici Ponta nu este Năstase, iar erorile guvernamentale, precum și atitudinea manifestată în primul tur față de românii din diaspora ar putea juca un rol important în acest sens.

În definitiv, miza prezidențialelor din acest an rămâne, prin raportare la cei doi candidați, aceea a opțiunii poporului român fie pentru o țară a naționalismului tribal, dominată de baroni politici, fie pentru o țară cu o clară orientare europeană (susținută, eventual, de Germania), în care valoarea supremă să fie cea a domniei legii.

Prof.univ.dr. Daniel Șandru