„Mioriţa” modernă varianta Tupilaţi: Un baci oferă recompensă de 100 de milioane

* Omul a rămas fără 130 de oi din rasa Ţurcană

* Disperat că poliţia n-a găsit hoţii, vrea să se descurce pe cont propriu

De două luni de zile, Vasile Ţuvichi din Tupilaţi nu mai are linişte. Toate cele 130 de mieluţe, aduse tocmai de la Haţeg, i-au fost furate într-o noapte, iar poliţia n-a găsit hoţii nici până acum. Disperat, omul s-a hotărât să anunţe că oferă o recompensă de 100 de milioane de lei oricui deţine informaţii despre făptaşi sau despre locul în care au ajuns oile lui.

”Eu sunt singurul din zona asta care aveam oi rasa Ţurcană”, a declarat baciul. ”Anul ăsta am fost de câteva ori la târguri la Haţeg şi am luat berbeci. Numai unul costă între 20 şi 25 de milioane. Am vrut să prind şi eu sămânţă de oi de rasă. Din 800 de bucăţi câte aveam în turmă, mi-o luat numai mieluţele Ţurcane. O fost o bandă organizată, altfel nu se explică. Le-o fi ales la lumina farurilor, că nu ştiu cum ar fi putut să le ia numai pe cele de sămânţă. Paguba este de 400 de milioane pe uşor. Le-am căutat vreo două zile prin pădure, şi călare, şi cu maşinile, dar nici urmă de ele. Am fost la poliţie, am spus pe cine bănuiesc, am dat şi declaraţie scrisă, dar nu face nimeni nimic. Nu se ia nici o măsură. Unul din hoţii pe care îi bănuiesc eu, a plecat în Italia între timp. Am să merg la comandant la Bucureşti, că aici la Neamţ văd că nu se face chiar nimic. Plătesc recompensă chiar şi 100 de milioane, dacă-mi spune cineva unde au ajuns mieluţele mele”.

Poliţiştii care se ocupă de caz au o altă variantă. Şi câteva nelămuriri. Ei spun că baciul a lăsat toată turma în grija a doi ciobani care au băut în noaptea cu pricina şi s-au culcat în podul unei case. Oile au rămas, de capul lor, pe câmp. Cu o zi înainte de furt, baciul însuşi a vândut câteva mieluţe, la kilogram. Cică nu mai ştia exact câte. Le-a cântărit şi le-a dat. Poliţiştii mai sunt nemulţumiţi şi de faptul că furtul a fost reclamat cu întârziere, dar continuă cercetările, poate se leagă ceva. Între timp, recompensa e valabilă.