Minune: a fost votat caietul de sarcini pentru delegarea operatorului Gropii de la Girov Start pentru o afacere de câteva milioane de euro pe an

CJ

Nu e o minune dar evident informaţia care provine din şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean e una deloc comună: în sfârşit, după alte tentative în care proiectul a picat la vot, a fost votat Caietul de sarcini pentru delegarea operării Depozitului Judeţean dedeşeuri nepericuloase de la Girov.

Faţă de proiectul iniţiat de Culiţă Tărâţă, preşedintele CJ Neamţ au fost, mai întâi, câteva amendamente care, de asemenea, au întrunit unanimitatea votului consilierilor prezenţi ieri la şedinţă.

Astfel, mai întâi, consilierul PNŢCD Cristian Tomuleţ a propus o corectură pe formă, într-un anume articol, „delegator” să fie înlocuit cu “delegat”.

Şi consilierul PDL Cristian Tapalagă a venit cu câteva amendamente. Astfel, unul dintre ele a propus stabilirea criterului exclusiv economic de realizare a procedurii de achiziţie pentru stabilirea operatorului. De asemenea, Tapalagă a propus şi au votat ambele tabere (şi cea majoritară = PSD, PDL, PPDD dar şi cea minoritară = UNPR, PNL, PC) ca sî fie înfiinţată o comisie din reprezentanţi ai tuturor partidelor din CJ care să monitorizeze procedura de achiziţie. Un fel de… comisie de supraveghere… Tapalagă a propus iniţial conceptul de 5 membri, au fost voci care au spus că în CJ sunt 7 partide, s-a întors problema pe toate părţile dar, pentru ca respectivul comitete să nu fie unul foarte stufos, s-a rămas pe ideea de 5. PC şi PNŢCD care au câte un singur consilier nu vor avea reprezentare în această comisie din care vor face parte trimişii PSD. PDL, PPDD, UNPR şi PNL.

După votul amendamentelor, a fost supus la vot proiectul (atât din zona presei (care asista cam la a 7-a şedinţă la care a fost tratat acelaşi subiect) dar şi din zona în care era echipa tehnică de implementare a proiectului.

Şi imediat în şedinţă dar şi în pauza ce a urmat, principalele glumiţe au vizat acest vot. “Ce vom mai dezbate de acum? Ne îmvăţasem ca la fiecare şedinţă să fie acest proiect…”, făceau haz de necaz unii consilieri.

Urmează, de acum, ca procedura de achiziţie pentru delegarea operatorului Gropii de la Girov să fie urcată pe SEAP şi să atragă atenţia multor firme interesate. E vorba de un business tentant, cu o cifră de afaceri de câteva milioane pe an, la care pot aspira doar firme cu experineţă similară şi cu acreditări serioase pe zona de management al deşeurilor.

 

D. VINCA