Minorii lui Orlando au reluat “bisnisul”

A9RD085Femeie de 60 de ani jefuită în pasajul Pietricica

Cât a fost iarnă şi frig, găştile de minori infractori şi-au făcut “de lucru” la căldurică, prin parcările complexurilor comerciale, pe lângă marile magazine din Piatra Neamţ, rareori au mai dat lovituri la drumul mare.
De când a dat colţul ierbii, însă, puradeii au scos şi ei capul la aer şi, iată, luni au făcut o primă victimă. O femeie de 60 de ani care a vrut să ajungă mai repede acasă şi a scurtat drumul prin pasajul de la Pietricica a fost atacată de doi puradei care, în stilul de-acum cunoscut, au speriat-o şi i-au smuls poşeta în timp ce au îmbrâncit-o uşurel, apoi au dispărut spre zona Pieţii Centrale.Femeia a sunat imediat la 112 şi a anunţat cele petrecute, dându-le astfel poliţiştilor timp preţios pentru a-i prinde pe infractori. Clienţi vechi, de-acum, şi cunoscuţi ai poliţiştilor pietreni, aceştia i-au găsit rapid pe suspecţi în albia Cuiejdiului, în preajma pieţii. Numărau banii, cei 600 de lei cât avea femeia în poşetă.
Cei doi minori au fost ridicaţi şi conduşi la sediul poliţiei, unde au fost audiaţi şi li s-a deschis dosar penal pentru tâlhărie. „Suspecții au 12 ani şi respectiv 10 ani, sunt din municipiul Piatra Neamț, iar pe parcursul cercetărilor a fost recuperată geanta cu documentele personale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, iar faţă de părinţii minorilor s-a luat măsura sancţionării lor contra-venţionale, conform Lg.61/91, pentru nesupravegherea minorilor”, a declarat subcomisarul Constantin Irina, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.
Părinţii celor doi minori tâlhari sunt nimeni alţii decât Neda şi Lefter, iar suspectul în vârstă de 10 ani, recent împliniţi, nu este altcineva decât celebrul Damar, iar celălalt este Mirel Nicolae, de 13 ani încă neîmpliniţi, amândoi din gaşca prietenă cu cea a lui Orlando. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi împotriva părinţilor celor doi minori, care sunt cercetaţi pentru rele tratamente aplicate minorilor şi pentru că nu-i duc la şcoală. Mai mult, a fost anunţată şi Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului Neamţ, urmând ca o echipă de inspectori să facă o anchetă pentru a stabili cine va avea grijă de minori – rudele (nu-i aşa?!), ca şi până acum, ori statul. Până când autorităţile vor găsi soluţii în fiecare din aceste cazuri, este bine ca fiecare pietrean să-şi poarte singur de grijă şi să evite zonele în care puradeii minori acţionează.

Cristina IORDACHE