Cazul tinerei de 14 ani care a fost lovită în sediul Poliţiei a intrat pe făgaşul normal instituţional, adică va fi analizat de Direcţia de Protecţie a Copilului Neamţ.
După cum a precizat Cristina Păvăluţă, director general al Direcţiei de Protecţie a Copilului Neamţ, astăzi, adolescenta împreună cu bunica (care o are oficial în creştere), vor ajunge în faţa comisiei judeţene de protecţie a copilului. Această comisie va analiza, din punct de vedere al interesului major al minorului, situaţia şi va stabili măsurile ce se impun.
Ieri, cele două au avut o primă întâlnire cu specialişti de la Direcţia de Protecţie a Copilului, specialişti care, în urma evaluării, vor face propunerile către comisia specială.
Respectiva adolescentă este cea care a apărut în filmuleţul devenit viral pe internet, în care se vedea cum aceasta a fost agresată în sediul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ, în ziua de 8 martie, de un ofiţer cu funcţie de conducere. În aceeaşi zi ea ar fi fost prinsă, după ce ar fi participat la tâlhărirea unei bătrâne. Deasemenea, din datele oferite de oamenii legii, rezultă că ea a fost implicată în ultimii ani în numeroase furturi şi tâlhării, ba chiar ar fi asistat la comiterea unei crime.
Andreea FLOREA