Ministrul Doina Pană în Neamţ

lemne-de-foc* Orice cetăţean care consideră că un transport de lemn este ilegal, poate suna la 112 şi comunică numărul maşinii”

Pregătirea bugetului pentru anul viitor care ar trebui să cuprindă şi fonduri pentru continuarea unor lucrări de investiţii începute cu ani în urmă dar şi feed back ul în privinţa Radarului pădurii au fost doar două dintre subiectele discutate de ministrul Apelor şi al Pădurilor, Doina Pană, care s-a aflat în Neamţ timp de o zi. Aceasta a participat la mai multe întîlniri şi a văzut la faţa locului obiectivele de investiţii în ideea creării unei liste cu priorităţi în ceea ce priveşte finalizarea respectivelor investiţii.

“M-am aflat în Neamţ pentru că pegătim bugetul pe anul viitor şi în toată ţara sunt lucrări care au stagnat, vreau să facem o prioritizare la faţa locului. De o săptămână este în vigoare Radarul pădurii, iar eu consider că acesta este momentul zero când se stopează tăierile ilegale. Am avut o întâlnire cu prefectul, cu reprezentanţii Direcţiei Silvice cu cei de la Ape şi cu şefii deconcentratelor care activează în aceaste zone. Cât priveşte Radarul pădurii, consider că în sfârşit avem un sistem care nu ţine cont de factorul uman, factor care a creat cele mai mari probleme în pădurile româneşti. Au fost complicităţi între silvic, poliţie, dar asta nu înseamnă că toţi sunt la fel. Din 1989 şi până acum pierderea economică a României, prin tăierile ilegale, este de 5 miliarde de euro. Există o categorie de personal silvic care realmente am luptat cu mafiile din păduri. Cel mai mare furt din pădurile noastre s-a făcut cu acte, iar unul dintre exemple este avizul de însoţire al mărfii care a însoţit mai multe drumuri. Avizele sunt acum personalizate pentru a fi recunoscute în sistem. În plus am mai introdus o măsură, şi anume faptul că orice cetăţean care consideră că un transport este ilegal, poate suna la 112 şi comunică doar numărul maşinii. Sistemul, care este gestionat de STS îl va recunoaşte imediat. Este o presiune psihologică asupra celor care vor să păcălească sistemul. Acest sistem, dublat de noul Cod Silvic, sunt doi piloni foarte importanţi pentru însănătoşirea regimului silvic românesc.  În judeţul Neamţ sunt 900 de operatori în domeniul lemnului, iar până acum doar 400 au cerut acorduri. Întrebarea mea este, brusc, ceilalţi 500 s-au oprit sau fac parte dintre cei care operează ilegal.

Legat de ape, mi-au fost semnalate două obiective importante problema de la Slobozia – Roznov şi lucrările de la digul de la Gâdinţi şi sperăm că vom rezolva problema astfel încât lucrările să fie finalizate”, a declarat Doina Pană, ministru al Apelor şi Pădurilor.

Irina ŞTEFĂNESCU