Militarii și copiii de la „Alexandru Roșca“ au colindat un veteran de război ajuns la 103 ani

Este foarte ușor să aduci bucurie și speranță unui om, mai ales când acesta a ajuns la o venerabilă vârstă și viața i-a încercat credința de multe ori în cele mai grele moduri.

Vasile Ioniță, veteran de război cu grad de sublocotenent (în retragere și rezervă), din Agapia, a trăit miercuri, 21 decembrie, clipe de mare emoție când un grup de colindători i-au trecut pragul casei și i-au urat belșug, sănătate și mulți ani. Bucuria apropiatei sărbători a Nașterii Domnului a fost încununată de emoția momentului în care veteranul de război, ajuns la frumoasa vârstă de 103 ani, împliniți în luna septembrie, a realizat că nu a fost uitat de generația tânără și că experiența sa de viață este o pildă pentru cei tineri.

Inițiativa aparține militarilor din cadrul Batalionului 634 Infanterie „Petrodava“ și Centrul Militar Județean Neamț, care au fost însoțiți de un grup de copii ai Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca“. „Venerabilul veteran de război, care în luna septembrie a acestui an a împlinit 103 ani, a primit cu bucurie și emoție colindele și urările vizitatorilor. La rândul său, slt.(rtr) Vasile Ioniță a transmis emoție celor din jur, prin relatarea situațiilor prin care a trecut în perioada celui de Al Doilea Război Mondial“, a declarat plutonierul adjutant Vasile Vânău, ofițerul de presă al garnizoanei Piatra Neamț.

Oaspeții au fost delectați cu dulciuri tradiționale presărate cu poveștile din viața plină trăită până acum de veteranul de război Vasile Ioniță, el însuși o pagină vie de istorie.

Cristina IORDACHE